Home Economic-Financiar CFR S.A. dă afară 1.200 de persoane

CFR S.A. dă afară 1.200 de persoane

DISTRIBUIŢI

CFR S.A. va renunța la o parte din personal pentru a face economii, având în vedere că veniturile au scăzut în acest an.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Conform Digi 24, 1.200 de salariați vor rămâne fără loc de munca, în condițiile în care veniturile companiei s-au redus în prima jumătate din 2013 cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿CFR S.A. administrează si întreține infrastructura feroviară. De asemenea, pune la dispoziția tuturor operatorilor întreaga rețea de cale ferată pentru a efectua transportul călătorilor sau al mărfurilor.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ea obține venituri din taxarea utilizării infrastructurii.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿După reducerea personalului, numărul angajaților va ajunge la aproximativ 24.400.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În plus, 1.416 angajați de la CFR Marfa vor fi disponibilizați, dar fără a primi salarii compensatorii.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ei vor primi doar o indemnizație de 5.000 de lei, conform sursei citate.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Guvernanții nu au avut o alta metodă de eficientizare a companiei decât prin disponibilizare, însă banii astfel economisiți nu s-au dus spre investiții", a precizat Gheorghe Spinu, vicepreședinte la Federația Mișcare Comercial, la postul de televiziune amintit.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿El a precizat că sindicatul va încerca să renegocieze cifrele, mai ales în condițiile în care există promisiuni ca cei disponibilizați de la CFR Marfa ar putea primi, totuși, salarii compensatorii.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Compania se afla în plin proces de privatizare, iar GFR, câștigătorul licitației, ar putea primi mai mult timp pentru a achita banii, având in vedere ca președintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chirițoiu, a vehiculat 10 decembrie 2013 ca noul termen pentru finalizarea tranzacției, in condițiile in care instituția pe care o conduce trebuie să termine analiza.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a cerut Consiliului Concurentei si consultanților un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfa, stabilit inițial pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discutata in Guvern.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.