Un grup de firme japoneze condus de Kawasaki Heavy Industries a castigat un contract de 12 miliarde de dolari pentru furnizarea de trenuri de mare viteza Chinei, a anuntat, ieri, agentia de stiri Xinhua. Aceasta nu a oferit mai multe detalii legate de contract, al carui scop este dublarea vitezelor pe cinci linii ferate din estul tarii, pana la valori de 200 km pe ora. Liniile ferate au lungimea de peste 2.000 km. Mai multe detalii sunt greu de descifrat din cauza unor informatii contradictorii aparute recent in presa, precum si din cauza consortiului Kawasaki Heavy, care a mentionat ca acordul nu a fost, inca, semnat. Kawasaki Heavy, compania chineza producatoare de trenuri Nanche Sifang Locomotive, si alte cinci firme japoneze au licitat pentru obtinerea contractului, avand ca model noul tren japonez ultrarapid -Hayate- care poate atinge viteza de 275 km pe ora. Celelalte cinci firme japoneze din consortiu sunt Mitsubishi Corp., Hitachi Ltd., Mitsubishi Electric Corp., Itochu Corp. si Marubeni Corp.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















