Azi, incep primele manevre tehnice pentru alimentarea cu abur tehnologic si, apoi, cu titei.
Societatea Rafo Onesti este pregatita pentru alimentarea cu primele cantitati de petrol, in vederea repornirii instalatiilor sale. Evenimentul va avea loc in cursul acestei zilei, cand la Rafo vor incepe primele manevre tehnice de pregatire a instalatiilor, de alimentare cu abur de medie presiune si, apoi, de alimentare cu titei. Primele 200.000 tone de titei care urmeaza sa fie prelucrate la Rafo vor sosi in Portul Constanta saptamana viitoare.
Rafo are nevoie de 50 milioane de dolari
Liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, a comentat favorabil acest eveniment, asteptat de salariatii societatii de mai bine de doi ani, dupa ce rafinaria a fost oprita total. -Avem speranta ca repornirea instalatiilor va fi, de aceasta data, definitiva- – a spus Ion Marian, cu aluzie la desele promisiuni facute in acest sens pentru Rafo timp de doi ani. Marian a mai spus ca repornirea de saptamana viitoare a fost precedata de intense contacte cu factorii de raspundere din Guvern, din Ministerul Industriilor si din SNP Petrom, intalniri derulate din luna ianuarie pana acum. Ultima dintre acestea a avut loc miercuri, 9 mai, la Bucuresti.
Rafo Onesti a fost oprita in februartie 1999, pe motivul reducerii cantitatii de petrol procesat in Romania, a restrangerii pietelor interne si a scumpirii petrolului pe piata externa. Sindicatul Rafinorul si salariatii au facut mari presiuni in cei doi ani de nefunctionare a instalatiilor, toate soldate insa cu esec. In final, toate negocierile pentru repornirea rafinariei s-au lovit de aceeasi mare problema: aprovizionarea cu titei si finantarea acesteia. Un calcu simplu arata ca Rafo are nevoie de circa 50 de milioane de dolari pentru a reporni, la capacitate.
Rafinaria se pregateste de privatizare
Rafinaria poate prelucra 3,6 milioane tone de titei pe an si are nevoie de circa 200.000 tone de petrol in fiecare luna pentru a functiona la pragul de minima rentabilitate. Societatea are mari datorii catre stat si catre partenerii de afaceri, aproape 4.000 miliarde de lei, dar si pierderi imense, de peste 3.000 miliarde de lei datorate nefunctionarii.
In prezent, echipa de conducere de la Rafo spune ca poate avea si piata de desfacere in Moldova, in Transilvania de Nord, in Ucraina si in Republica Moldova. Pe langa aceste oportunitati de afaceri, Rafo a mai deschis, recent, si o piata pentru GPL – un carburant auto foarte eficient si pentru buteliile masinilor de gatit, alimentate cu propan, dar si cu aragaz. Repornirea rafinariei si punerea in valoare a acestor oportunitati vor revigora economic zona Onesti, platforma industriala Borzesti si va avea ecou favorabil in toata Moldova. In vremurile mai bune, Rafo realiza circa 33% din productia industriala a judetului Bacau si o buna parte din productia industriala a intregii zone Moldova. Societatea este pregatita si pentru privatizare, dupa promisiunile Autoritatii pentru Privatizare, strigarile urmand sa fie facute in aceasta vara. Toti factorii implicati sunt de parere ca privatizarea va avea mai multi sorti de izbanda daca rafinaria va fi repornita.
Semne de intrebare
Rafinaria Rafo Onesti are garantata o cantitate de materie prima care sa-i permita functionarea pentru urmatoarele doua luni, dupa cum a anuntat directorul general Toader Gaureanu. El a adaugat ca, in cursul acestei saptamani, vor sosi in Portul Constanta primele 200.000 tone de titei, care vor fi prelucrate la Onesti, insa a evitat sa precizeze de unde provine acest petrol.
Cu toate acestea, liderul sindical Marian Ion s-a aratat sceptic in privinta posibilitatii de reluare efectiva a activitatii, dupa doi ani de pauza. El a adaugat ca exista trei contracte de procesare a titeiului cu tari din zona Marii Negre si a Marii Mediterane, insa ele au fost incheiate mai demult si nu se stie daca vor fi si realizate efectiv chiar saptamana aceasta. De astazi va incepe la Onesti procesarea unor cantitati de benzina aflate in stoc, care vor fi transformate in semifabricate. -Am auzit de atatea ori ca ne vom relua activitatea, incat nu mai cred pana nu vad cu ochii mei-, a concluzionat liderul sindical.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















