Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) considera ca actuala forma a proiectului de regulament privind functionarea pietei titlurilor de stat include o serie de inadvertente si de neclaritati, atat in ceea ce priveste incadrarea in prevederile legale, cat si cu privire la mecanismul propus pentru tranzactionarea titlurilor de stat pe piata secundara si a solicitat organizarea unei intalniri a reprezentatilor institutiilor implicate in elaborarea actului normativ pentru modificarea prevederilor care stabilesc tranzactionarea titlurilor cu scadenta mai mare de un an atat pe piata interbancara, cat si pe piata bursiera.
Regulamentul da, in forma actuala, posibilitatea tranzactionarii unei singure emisiuni atat la Bursa de Valori, cat si pe o piata supravegheata de BNR, iar BNR nu dispune, in prezent, de un sistem integrat de tranzactionare. De asemenea, Legea 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori prevede ca tranzactionarea valorilor mobiliare se poate face numai pe o piata reglementata si supravegheata de CNVM.
O alta problema ar fi fost pastrarea unei evidente clare si in timp real a detinatorilor, ca urmare a faptului ca nu exista un registru al titlurilor de stat. De asemenea, CNVM nu ar fi putut verifica, in timp real, existenta titlurilor de stat in portofoliul vanzatorilor, precum si existenta banilor in contul cumparatorului, in vederea decontarii cu fonduri sau numerar, in siguranta, a tranzactiilor.
Regulamentul privind functionalitatea pietei titlurilor de stat, intocmit de Ministerul Finantelor, a fost aprobat de BNR la sfarsitul saptamanii trecute, urmand sa fie avizat de CNVM.
La intalnirea privind imbunatatirea regulamentului vor participa reprezentanti ai Ministerului Finantelor, ai Bursei de Valori, Asociatiei Romane a Bancilor, ai Bancii Nationale a Romaniei si ai CNVM.
Regulamentul da societatilor de valori mobiliare posibilitatea sa fie acceptate atat pe piata primara, cat si pe cea secundara si face posibila tranzactionarea titlurilor cu scadenta mai mare de un an prin intermediul pietelor de capital. Aceasta ultima prevedere va aduce modificari in statutul BVB, care stipuleaza ca nici un titlu tranzactionat pe bursa nu poate face obiectul unei tranzactii pe o alta piata.
In prezent, atat pe piata primara, cat si pe cea secundara opereaza numai bancile, conform Regulamentului nr. 2/1997 emis de BNR. In tarile in care titlurile de stat sunt tranzactionate la bursa, doar 10% din tranzactii sunt realizate pe piata de capital, forta financiara a bancilor aducandu-le acestora aproape 90% din tranzactiile cu titluri, atat pe piata primara, cat si pe cea secundara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















