Summit-ul UE-SUA de la Goteborg a debutat in cursul dupa-amiezii de ieri, a avut in fruntea ordinii de zi o problema serioasa de mediu – incalzirea planetei. O confruntare dintre pozitia Europei, gata sa ratifice Protocolul de la Kyoto, si cea a Statelor Unite, de a refuza acest lucru si a trimite la arhiva un acord al carui artizan a fost si Administratia Clinton. Inainte de a intra in cateva dintre detaliile problemei propriu-zise, trebuie relevata ordinea de zi relativ saraca pentru o intalnire la acest nivel. La Goteborg, s-au reunit nu marii politicieni ai lumii, ci liderii celei mai puternice tari din punct de vedere economic si unicul bloc – tot economic – care ar putea spera sa-l concureze.
Si totusi, Acordul de la Kyoto, si tot ce se poate intreprinde in favoarea sa, a consumat timpul atat de pretios al participantilor. Cine nu a vrut mai mult decat atat? Fara indoiala America. Cu putin timp inainte de primul sau turneu european, presedintele Bush a mai repetat o data, pentru a nu lasa loc unor sperante nejustificate: interesul prioritar al SUA se afla in Asia.
-Nerealist si fara fundamentare stiintifica-, acest Acord de la Kyoto a fost opinia presedintelui american, cu care acesta a si intrat la dialog cu partenerii sai europeni, in salile Palatului Brdo, de langa Goteborg. La acelasi start, premierul suedez avea convingerea ca -protocolul de la Kyoto este un document necesar, un proces necesar, daca vom reusi sa fim in masura sa gestionam schimbarea climei-. George W. Bush nu a lasat sa se inteleaga ca a venit la Goteborg sa-si flexibilizeze brusc pozitia fata de acest acord. De la inceputul prezentei sale la Casa Alba, acesta a facut din neratificarea protocolului o marota la fel de fixa ca NMD-ul. Pentru ca doar asa se pot apara interesele Americii, considera Bush. Reducerea emisiilor de gaze care provoca efectul de sera, implicit incalzirea planetei, ar putea porni doar cu efecte negative asupra economiei SUA. Este adevarat, aceasta emite 20 de procente din gazele care provoaca incalzirea globala, recunoaste Bush. Dar de ce insistati pe America si nu asupra celor care vin cu restul de emisie de 80 de procente?, este replica sa constanta. Se poate presupune ca nici la Goteborg nu a venit sa spuna altceva. In orice caz, nici unul dintre importantii sai parteneri de dialog – Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, Javier Solana, Chris Patten si Pascal Lamy – nu s-au asteptat la o revizuire a pozitiei americane. Cu totii stiu natura sa obiectiva din punctul de vedere al Washingtonului. -Pentru Bush, Kyoto nici nu mai exista-, confirmase cu doar o zi inainte premierul belgian Guy Verhofstadt, dupa breakfast-ul servit cu presedintele american. De altfel, si gazda reuniunii de la Goteborg, premierul suedez Goran Persson, a prognozat fara nici o urma de indoiala: -Sunt convins ca vom cadea de acord ca nu suntem de acord pe fondul problemei-. Si atunci de ce s-a mai discutat Protocolul de la Kyoto? Pe de-o parte pentru ca Europa a tinut sa aduca la cunostinta americanilor – presedintele Bush, Colin Powell, Condoleeza Rice si Robert Zoellick – ca va incerca sa se ajunga la ratificarea sa. Pe de alta parte, ca America a vrut sa sustina, de la cel mai inalt nivel, ca problema incalzirii planetei, nefiind o chestiune aprofundata stiintific, trebuie data in prealabil pe mana expertilor o perioada de timp. Abia dupa aceea ar urma concluziile stiintifice complexe si masurile propozabile. La finele acestui proces si pentru sprijinul adoptarii unor chestiuni tehnice la nivel international, ar sosi si timpul pentru interventia politicului. Extrem de straveziu. Pana si America vede ca Bush incearca sa traga de timp…
In castelul suedez, UE si SUA au mai dialogat si despre cateva chestiuni comerciale. Si unele masuri protectioniste pentru industria otelului, luate de Statele Unite, au facut obiectul unui summit, care, practic, nu si-a propus nimic de atins.
