Home Economic-Financiar Conversia datoriilor Rafo in actiuni – o noua pomana guvernamentala pentru Corneliu...

Conversia datoriilor Rafo in actiuni – o noua pomana guvernamentala pentru Corneliu Iacobov

DISTRIBUIŢI

Privatizarile actualului Guvern se transforma, pe zi ce trece, in cadouri costisitoare facute amicilor politici. Ieri, ministerul condus de Ovidiu Musetescu a consfintit doua astfel de tranzactii dubioase: trecerea in proprietatea lui Corneliu Iacobov a 94,5% din actiunile Rafo Onesti si vanzarea a 82,9% din actiunile Santierului Naval Constanta catre Resource International din Insulele Marshall, un off-shore controlat de omul de afaceri constantean Gheorghe Bosanceanu, cunoscut ca un mare simpatizant al PSD, dar si un apropiat al ministrului Serban Mihailescu si al altor membri din Executiv.

Ambele tranzactii se remarca prin facilitati de mii de miliarde de lei acordate cu marinimie de Guvern numai in momentul in care cei doi cumparatori au ramas singuri la licitatii. In plus, cele doua privatizari beneficiaza de reesalonari la plata actiunilor cumparate pentru multi ani de acum inainte, planurile facute de APAPS in privinta incasarilor semanand izbitor cu o contabilizare a profitului obtinut prin vanzarea pielii ursului din padure. Ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, a justificat masura esalonarii noului pachet de actiuni acordat firmei lui Corneliu Iacobov prin aceea ca -investitorul avea nevoie de un respiro-, care sa-i permita sa plateasca investitiile asumate si sa mentina un cash-flow pozitiv in societate.

Dupa ce i-a acordat scutiri de datorii in valoare de 5.000 miliarde lei, Guvernul a facut o noua pomana in favoarea amicului politic Corneliu Iacobov. Ieri, la sediul APAPS, s-a derulat cea de-a doua faza a privatizarii societatii Rafo Onesti, materializata prin vanzarea catre SC Imperial Oil Bacau si Canyon Servicos Lda. Portugalia a unui nou pachet de actiuni, rezultat in urma conversiei datoriilor rafinariei catre Ministerul Finantelor si Ministerul Transporturilor. Valoarea noului pachet de actiuni transferat in proprietatea lui Iacobov este de 11,5 milioane dolari, bani ce urmeaza sa fie platiti in transe egale anuale, in urmatorii cinci ani.

Ca urmare a contractului semnat ieri, valoarea totala a tranzactiei Rafo Onesti se ridica la 93,3 milioane dolari, suma reprezentand pretul de cumparare pentru pachetul de 59,9% din actiuni (1,5 milioane de dolari), la care se adauga 11,5 milioane dolari – pretul pentru pachetul de de 94,5% din actiuni, provenit din conversie. Cumparatorul s-a obligat prin contract sa realizeze investitii totale de circa 81 milioane de dolari, din care circa 64 milioane de dolari investitii tehnologice si 17 milioane de dolari investitii pentru protectia mediului.

Reprezentantul companiilor beneficiare, Eugen Poenaru, a declarat ca statul va incasa de la Rafo, in viitorii 10 ani, circa 1,5 miliarde de dolari din taxe si impozite, fapt ce va demonstra efectul pozitiv al acestei privatizari contestate. Aruncand aceste ipotetice incasari in ochii opiniei publice, protagonistii tranzactiei incearca sa minimizeze faptul ca, in fapt, Rafo a fost facuta cadou lui Corneliu Iacobov, singurul beneficiu cert fiind asigurarea locurilor de munca pentru angajatii rafinariei.

Poenaru considera ca Iacobov merita pe deplin facilitatile in valoare de 5.000 miliarde lei acordate de Guvern, intrucat Rafo a acumulat datorii imense catre stat pe vremea cand era societate de stat si, pe de alta parte, o data cu privatizarea, s-a creat premisa unor viitoare incasari la buget de valori considerabile. Eugen Poenaru a mai precizat ca SNP livreaza lunar catre Rafo circa 50.000 tone de titei, restul materiei prime (pana la 150.000-200.000 de tone) fiind asigurat din import. -Rafo s-a orientat, cu precadere, pe productia de carburanti Euro 3, care se vand mai repede si cu pret mai mare la export-, a declarat reprezentantul consortiului. El a adaugat ca actuala situatie de pe piata mondiala a petrolului va afecta si activitatea Rafo Onesti, intrucat pretul titeiului de import va creste si, in consecinta, carburantii produsi vor fi mai scumpi.

Surse din cadrul APAPS sustin ca pretul unei actiuni rezultate in urma conversiei datoriilor este de 25.000 de lei. Dupa conversie, APAPS s-a obligat sa vanda actiunile rezultate la 10% din valoarea nominala, adica 2.500 lei/actiune. Valoarea capitalului social corespunzatoare majorarii aferente conversiei datoriilor in actiuni a fost stabilita de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor (AGEA) Rafo, la sfarsitul lunii martie, la peste 3.602 miliarde de lei. Astfel, suma pe care consortiul de firme a lui Corneliu Iacobov trebuie sa o plateasca statului depaseste 360 miliarde de lei. Valoarea initiala a capitalului social corespunzator operatiunii de conversie a fost stabilita la inceputul lunii februarie, tot de AGEA Rafo, la valoarea de 4,61 miliarde de lei, dar la sedinta de la sfarsitul lunii martie, AGEA a hotarat diminuarea acestei cote la valoarea de 3.062 miliarde de lei, in urma deciziei MF de a esalona creante bugetare in suma de 458,6 miliarde de lei. Actionarii Rafo au aprobat, pe 29 martie a.c., bilantul contabil si contul de profit si pierdere aferent anului trecut, care indica pierderi nete in valoare de peste 1.900 miliarde lei, raportate la o cifra de afaceri de 5.290 miliarde de lei. Pentru acest an, bugetul de venituri si cheltuieli prevede realizarea unui profit brut de peste 42 miliarde de lei, raportat la venituri totale de 17.875 miliarde de lei si cheltuieli totale de 17.833 miliarde de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.