Home Economic-Financiar Creșterea economică din primul trimestru, peste estimări

Creșterea economică din primul trimestru, peste estimări

DISTRIBUIŢI

Creșterea economică s-a accelerat la 8,2% în primul trimestru al anului, în termeni reali, comparativ cu 6% în perioada similară din 2007, ritmul fiind peste estimările analiștilor și ale autorităților, care indicau un avans al Produsului Intern Brut (PIB) în jurul a 7,5%. Potrivit Institutului Național de Statistică, valoarea estimată a PIB-ului a fost de 86,74 miliarde de lei.
Calculată în monedă europeană, la cursul mediu al Băncii Naționale a României pentru primele trei luni, valoarea PIB a fost de 23,51 miliarde de euro.
Ministerul Economiei și Finanțelor a anunțat luna trecută că PIB-ul estimat a crescut în primul trimestru cu 7,5%, fiind cel mai mare avans al economiei pentru primele trei luni dintr-un an consemnat din 1990.
Creșterea economică din primul trimestru ar putea influența în sens pozitiv investitorii străini și evoluția leului, dar analiștii economici avertizează că nu trebuie manifestat un optimism exagerat, fiind nevoie de investiții pentru menținerea unei creșteri economice sustenabile.

Optimism exagerat

"Economia României are un potențial enorm, deși efectul de bază este consistent. În condițiile unui an agricol excepțional, creșterea din trimestrul trei ar putea să se apropie de aceste valori (anunțate pentru trimestrul întâi – n.r.). Nu trebuie să ne îmbătăm însă cu apă rece. Primul trimestru are cea mai mică pondere în formarea PIB, iar efectul de bază se va disipa și avem nevoie de investiții pentru ca această creștere să fie sustenabilă", consideră economistul șef al Băncii Comerciale Române, Lucian Anghel.
Datele peste așteptări privind creșterea economică din primul trimestru au contribuit la continuarea aprecierii monedei naționale, BNR anunțând un curs de referință de 3,6082 lei/euro, paritate neatinsă de la finele lui aprilie.
Față de referința de vineri, cotația leului în raport cu euro a scăzut cu 1,31 bani. Un curs de referință mai redus comparativ cu rata publicată ieri a fost anunțat în ședința din 25 aprilie, când euro a fost cotat la 3,6055 lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.