Firma Bega Com, controlata de fratii timisoreni Marius si Emil Cristescu, a dobandit ieri dreptul de proprietate asupra combinatului chimic Uzinele Sodice Govora (USG) SA.
Contractul de privatizare a USG a fost semnat de Cristesti cu APAPS la finele anului trecut, iar ieri a fost virata prin Eximbank suma necesara achizitionarii pachetului majoritar de actiuni, dupa cum ne-au informat surse apropiate tranzactiei. Intre timp, la sediul central al APAPS din Bucuresti s-a instalat incepand de ieri un pichet de protest al reprezentantilor Sindicatului Sodistul de la intreprinderea valceana. Acestia sunt nemultumiti de faptul ca actuala conducere a combinatului refuza sa negocieze capitolul salarizare din contractul colectiv de munca.
Cu toate ca, de la 1 ianuarie a.c., a intrat in vigoare ordonanta guvernamentala care stabileste la 2,5 milioane de lei salariul minim pe economie, peste o treime din angajatii USG SA lucreaza pentru o retributie lunara mai mica. Reprezentantii Grupului Bega al fratilor Cristescu si-au trimis -observatori- in societate inca de la inceputul anului, chiar daca nu platisera actiunile arvunite de la stat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















