Home Economic-Financiar Deficitul de cont curent creste de doua ori mai mult decat vrea...

Deficitul de cont curent creste de doua ori mai mult decat vrea Guvernul

DISTRIBUIŢI

Cea mai recentă prognoză a CNP dar şi calculele FMI arată că deficitul de cont curent creşte de două ori mai rapid decat a estimat Guvernul. Dacă autorităţile vedeau un salt de doar 1,2% în 2007, CNP merge acum pe unul de 3,1% iar FMI chiar 3,7%. Singura şansă de acoperire a acestuia par a rămane veniturile romanilor care muncesc peste graniţă, pentru că la investiţii se vede deja reculul, iar potenţialii plasatori se plang de creşterea costului cu forţa de muncă.

Astfel, potrivit prognozei preliminare de toamnă pe termen scurt, elaborată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), deficitul de cont curent al balanţei de plăţi va urca la 13,4 la sută din PIB în 2007, de la 10,3 la sută din PIB în 2006, iar în 2008 acesta ar trebui să atingă 18,35 miliarde de euro, reprezentand pană la la 13,3 la sută din PIB.

Conform CNP, în 2007, deficitul de cont curent va atinge 15,80 miliarde de euro, în condiţiile în care exporturile FOB vor însuma 29,80 miliarde de euro, în creştere cu 15,3 la sută comparativ cu 2006, iar importurile CIF vor însuma 51,46 miliarde de euro, sumă ce reprezintă o majorare cu 26,3 la sută comparativ cu 2006.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează pentru Romania un deficit de cont curent de 14 la sută din Produsul Intern Brut, în 2007, a arătat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful delegaţiei FMI în Romania, Albert Jaeger.

-Deficitul de cont curent este la un nivel destul de ridicat în prezent. Există îngrijorare cu privire la nivelul acestuia, pe care îl estimăm la 14 la sută din PIB în 2007-, a spus Jaeger.

Acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la finanţarea deficitului pe viitor, întrucat în opinia sa acesta nu va mai putea fi susţinut într-o foarte mare măsură de investiţii străine.

-Situaţia trebuie privită cu atenţie. Deficitul nu va putea fi susţinut de investiţii străine foarte mult timp de acum încolo, întrucat cele mai multe investiţii din economie generează exporturi. Iar pe termen mediu se va consemna o scădere a importurilor. Pe termen mediu el poate scădea, problema este prin ce mecanism-, a mai spus oficialul FMI. Chiar dacă nu suntem chiar într-un pol de maxim pericol, existand state care stau mult mai rău la acest capitol, valorile înregistrate în ecest moment dau fiori băncii centrale, mai ales din punctul de vedere al sustenabilităţii.

Din nefericire, cei care ar trebui în primul rand să sesizeze acest lucru pentru că au în mană uneltele prin care pot face corecţii (politica fiscală) sunt preocupaţi de cu totul alte lucruri (ca să nu spunem că interesul personal primează în faţă celui public). Lăsată singură în faţa unui inamic puternic şi cu limite certe pe parte de politiă monetară, BNR va fi obligată peste puţin timp să recurgă la o măsură nedorită dar pe deplin justificată: strangerea şurubului la credite pentru ponderarea consumului prin scumpirea costului împrumutului. O scumpire care oricum e deja purtată pe val de turbulenţele de pe pieţele internaţionale financiare avandu-şi originea acolo unde nimeni nu se gandea: în patria analiştilor care ne pun mereu la zid (chiar dacă realitatea le-a sfidat de multe ori calculele), SUA.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.