Despăgubirea persoanelor care au depus bani la CEC pentru achiziția de automobile Dacia va începe la 30 octombrie, cu două luni mai devreme față de termenul prevăzut inițial, iar valoarea sumelor alocate va urca de la 759 milioane lei la 760 milioane lei, a anunțat ieri ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian, într-o conferință de presă.
Cu alte cuvinte, banii vor fi dați exact în perioada campaniei electorale. Totodată, numărul beneficiarilor a crescut de la 37.462 de persoane la 37.478.
Guvernul a anunțat marți că plata despăgubirilor către persoanele care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) pentru achiziția de autoturisme va începe cu două luni mai devreme față de termenul prevăzut inițial pentru a doua parte a lunii decembrie.
Executivul a decis, în luna martie, că persoanele care au constituit depozite la CEC pentru achiziția de autoturisme se vor putea prezenta la ghișeele băncii începând cu prima zi bancară după ziua de duminică, 21 decembrie 2008, pentru a primi despăgubiri.
Guvernul a decis, la finele anului trecut, să extindă lista deponenților CEC care primesc despăgubiri, astfel încât statul să despăgubească toate persoanele care au constituit depozite pentru achiziționarea de mașini, indiferent de marca acestora.
Executivul a extins și data limită luată în calcul pentru constituirea depozitelor, urmând să fie acordate despăgubiri pentru depozitele constituite până la 15 februarie 1992, data de stopare a deschiderii de conturi, și nu până la 1 noiembrie 1990, dată prevăzută inițial.
Pentru a intra în posesia banilor, deponenții, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta în original livretul CEC, actul de identitate, documente de stare civilă, procura specială autentificată, certificatul de moștenitor și alte documente legale, după caz.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















