Valoarea totala a actiunilor Dracula Park achizitionate de investitori in cadrul emisiunii lansate de Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara se ridica, marti, la circa 58 miliarde de lei (aproximativ 1,8 milioane de dolari), a declarat Sorin Marica, presedintele Active International, societatea de valori mobiliare care intermediaza operatiunea.
-La sfarsitul saptamanii trecute, incasarile se cifrau la 41,7 miliarde de lei, pentru ca marti sa ajunga la aproximativ 58 miliarde de lei-, a precizat Marica.
Potrivit presedintelui societatii Active International, termenul de derulare a ofertei publice de actiuni va fi prelungit pana la 20 februarie, fata de 15 februarie, data prevazuta in prospectul de emisiune. -In acest interval au existat trei zile libere, care se adauga automat perioadei de subscriptie, astfel ca termenul de derulare a emisiunii va fi prelungit pana la 20 februarie-, a mentionat Sorin Marica. Conform prospectului de emisiune, oferta de vanzare a actiunilor se deruleaza pe parcursul a 45 de zile lucratoare, existand insa posibilitatea ca termenul-limita sa fie decalat.
Lansata la mijlocul lunii decembrie a anului trecut de Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara cu scopul atragerii de fonduri necesare realizarii proiectului Dracula Park, emisiunea de actiuni are o valoare de 155 miliarde de lei (peste cinci milioane de dolari).
Titlurile pot fi achizitionate de catre orice persoana interesata de la cele 62 de sucursale judetene ale Bancii Comerciale Romane din Bucuresti si de la sediile Active International.
Pretul de emisiune al titlurilor este de 10.000 de lei pe actiune, insa pretul de vanzare a fost stabilit la 10.200 de lei, din care suma de 200 de lei reprezinta cheltuielile cu comisioane, taxe si speze aferente ofertei. Numarul minim de actiuni care pot fi subscrise de investitori este 10.
Pentru ca emisiunea publica sa fie incheiata cu succes trebuie sa fie subscrise cel putin 60% din actiunile puse la vanzare, adica 93 miliarde de lei.
Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, a declarat, marti, la Cluj, ca incasarile din oferta publica de actiuni se inscriu in programul stabilit.
Lansat oficial in data de 5 noiembrie, proiectul Dracula Park reprezinta o investitie de 31,5 milioane de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















