
În timp ce industria românească se scufundă încet dar sigur, ministerul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, se laudă că investitorii se bat practic în oferte pentru a cumpăra companiile românești scoase la privatizare. Ministerul a primit zece scrisori de intenție pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea și câte șase oferte pentru Cupru Min și Plafar, iar Aversa nu va mai fi vândută pe bucăți, ci pentru întreaga instalație, a declarat joi Varujan Vosganian.
Pentru Oltchim au fost primite 10 scrisori de intenție de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan, unele dintre acestea vizitând chiar combinatul, potrivit ministrului.
"Eu nu vă pot da acum numele acestora, numele celor care au vizitat Oltchim devin publice. De ce nu le pot face eu publice numele? Pentru că pentru a intra în circuitul public trebuie să semneze un act de confidențialitate, pentru că orice firmă care dorește să fie implicată activ trebuie să semneze un document că informațiile pe care le primește nu le va face publice și atunci vizitând Oltchim evident că devin de notorietate aceste firme în ceea ce privește interesul lor", a afirmat Vosganian într-o conferință de presă.
Combinatul din Râmnicu Vâlcea se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an. Privatizarea companiei a eșuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câștigătorul licitației pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
Autoritățile române s-au angajat prin acordul cu FMI să privatizeze Oltchim, în caz contrar compania urmând să intre în lichidare.
Referindu-se la Cupru Min Abrud, Vosganian a arătat că ofertele sunt din partea unor mari companii din industria cuprului, din Rusia, Europa și America de Nord.
El a arătat că autoritățile vor stabili cine va fi consultantul care va oferi din punct de vedere financiar, juridic și tehnic soluția caietului de sarcini, raportul acestuia urmând să fie realizat în cursul lunii iunie.
În primăvara anului trecut, producătorul de cupru a fost scos la vânzare, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînțelegerilor cu Roman Copper, câștigătorul licitației. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuțiile cu Fondul Monetar Internațional. Compania deține aproximativ 60% din rezervele de cupru ale României.
Brandul Plafar vândut pe 1 milion de euro în 2007
În cazul Plafar, ministrul a menționat că săptămâna viitoare va înainta un memorandum de scoatere din categoria companiilor de interes național pentru a putea fi privatizată mai ușor.
"La Plafar avem șase oferte de la firme din țară și din străinătate", a spus Vosganian.
Plafar a ieșit din insolvență la mijlocul anului trecut. Compania nu mai deține brandul Plafar din anul 2007, când a fost vândut pentru suma de 1 milion de euro.
În ceea ce privește Aversa București, autoritățile nu mai doresc vândă societatea pe bucăți, ci toate instalațiile, iar cumpărătorul să păstreze personalul și să continue activitatea timp de trei ani.
"Cumpărătorul poate face ce vrea cu pământul, dar instalațiile să rămână funcționale, chiar dacă le relochează. La Aversa nu avem nicio ofertă, abia acum am decis acest lucru", a precizat ministrul.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















