
Fermierii înregistrați ca persoane fizice autorizate (PFA) nu trebuie să plătească impozit pe veniturile din agricultură, afirmă deputatul UDMR Edler Andras, situația fiind clarificată în urma discuțiilor cu MFP, care va propune un nou sistem de impozitare a veniturilor agricole "semnificative".
Deputatul UDMR de Covasna Edler Andras a declarat, ieri, într-o conferință de presă susținută împreună cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Tanczos Barna și șefii direcțiilor județene de Finanțele Publice și Agricultură Covasna, Ambrus Attila și Konczei Csaba, că agricultorii care s-au înregistrat ca persoane fizice autorizate (PFA) nu trebuie să plătească în viitor impozit pe veniturile realizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a menționat că Ministerul Finanțelor, în consens cu cel al Agriculturii, a emis, vinerea trecută, o circulară în acest sens.
Deputatul Edler a afirmat că foarte mulți fermieri s-au înregistrat în ultimii ani ca PFA, în vederea accesării fondurilor europene, și la acel moment au aflat că, dacă până atunci nu a trebuit să plătească impozit pe veniturile realizate din agricultură, odată cu trecerea la PFA, fiscul le cere impozit.
"De aproape un an încercăm să elucidăm corecta aplicare a prevederilor legale privind impozitarea agricultorilor, iar astăzi (miercuri – n.r.) pot să afirm cu bucurie că am ajuns la capătul acestui drum și avem un răspuns din partea Ministerului de Finanțe, în care se arată exact că impozitarea privind veniturile realizate din agricultură a persoanelor fizice autorizate este similară cu cea a persoanelor fizice, drept urmare beneficiază de scutirea prevăzută de Codul Fiscal", a spus deputatul de Covasna.
Potrivit sursei citate, în consecință, cei care au plătit impozit vor putea solicita restituirea acestuia.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















