Este vorba de aproximativ 4.000 miliarde de lei, bani care, nefiind prevazuti in bugetul Ministerului Agriculturii pentru acest an, vor fi -deturnati- din sumele prevazute pentru subventionarea producatorilor agricoli care cultiva pe suprafetele lor porumb.
Cum acordul incheiat cu Fondul Monetar International nu permite reducerea unor accize, guvernul a decis, in sedinta de ieri, sa subventioneze, cu 5.000 lei/litru, motorina necesara lucrarilor agricole. Pentru acest program, aprobat de Cabinetul Tariceanu printr-o ordonanta ordinara, Ministerul Agriculturii va aloca cele 4.000 miliarde de lei din bugetul institutiei, mai exact din -economiile- facute prin reducerea alocatiei bugetare pentru programul -milionul la hectar-, promovat de vechiul executiv condus de Adrian Nastase.
Surse din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale(MAPDR) ne-au declarat ca, pentru a putea face rost de banii necesari pentru subventionarea motorinei, se va renunta la subventionarea unor culturi, cel mai probabil la subventiile acordate pentru suprafetele cultivate cu porumb. Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a confirmat faptul ca se va renunta la subventionarea unei culturi, fara a face, deocamdata, si alte precizari in acest sens.
Norme stricte pentru beneficiari
Subventia alocata pentru fiecare litru de motorina, in cuantum de 5.000 lei, reprezinta, conform calculelor facute de reprezentantii Ministerului Agriculturii, 18,1% din pretul actual al carburantului si 60% din contravaloarea accizei.
Pentru a fi siguri ca motorina subventionata va fi folosita numai la efectuarea lucrarilor agricole si nu in alte scopuri, normele de aplicare a ordonantei vor contine prevederi foarte stricte in acest sens. Astfel, beneficiarii prevederilor ordonantei trebuie sa depuna o documentatie extrem de completa si stufoasa la primariile localitatilor din care provin, aceasta documentatie fiind atent verificata si de reprezentantii Directiilor Agricole Judetene.
Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a mai precizat ca ordonanta va produce efecte in maximum 30 de zile de la momentul publicarii normelor, care -se afla in plin proces de elaborare-.
Calcule fixe pe fiecare hectar cultivat
Un sistem similar de subventionare a motorinei pentru lucrarile agricole a mai fost folosit in urma cu cativa ani, inainte de introducerea programului de subventii pe hectarul de cultura.
Ca si atunci, reprezentantii Ministerului Agriculturii Padurilor si Dezvoltarii Rurale au calculat exact consumurile specifice de motorina pentru lucrari mecanizate. Astfel, agricultorii vor primi contravaloarea subventiei pentru 26 de litri de motorina pentru arat, pe o suprafata de 1 hectar, subventia pentru 5,7 litri/ha in pregatirea terenului, pentru 3,5 litri/ha pentru intretinerea culturilor. Astfel, in total, pentru lucrarile executate pe 1 hectar de teren arabil, vor fi subventionati 41 litri de motorina. Cantitatile variaza de la o cultura la alta – fiind calculate consumuri diferite pentru efectuarea lucrarilor mecanizate pe un hectar de teren arabil destinat productiei vegetale, pentru cel cultivat cu legume, pentru livezi, pentru vii nobile sau pentru pajisti. Cea mai mica subventie o vor primi posesorii de pajisti, care utilizeaza, conform specialistilor, doar 12,7 litri de motorina pentru intretinerea unui hectar.
Ramane de vazut daca subventia pentru motorina va ajunge, pe de-o parte, la cei carora le este destinata, iar pe de alta parte, daca va ajunge la timp, pentru efectuarea lucrarilor agricole de primavara si nu se va intampla ca in alti ani, cand banii, fie n-au ajuns la timp, fie i-au imbogatit pe arendasi si pe aventurierii din agricultura romaneasca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















