Focoasele industriei de aparare au facut stanga-imprejur si pe loc repaus

Nici in industria de aparare acordul social semnat -la centru- nu a fost de prea mare folos. Inca de la preluarea guvernarii de catre PDSR, promisiunile facute in campania electorala pentru relansarea acestui sector au inceput sa se faca uitate.

Indubitabil, sectorul productiei de aparare (SPA) necesita o restructurare din temelii, pentru a redeveni competitiv si a degreva bugetul statului de plata a 75% din salariul fiecarui angajat aflat in somaj tehnic. Pana acum, toate restructurarile si reorganizarile facute, incepand cu 1990, s-au dovedit a nu rezolva fondul problemei.

Inainte de 1989, industria romaneasca de aparare era una dintre cele mai performante din lume, exporturile anuale de armanent si munitie depasind valoarea de un miliard de dolari. Imediat dupa revolutie, SPA a fost organizat in Grupul Industrial al Armatei – Regie Autonoma (GIARA) si Regia Rompiro Fagaras, Regia Autonoma de Tehnica Militara (RATMIL). Tot in SPA se afla si intreprinderile din industria aeronautica, aflate in subordine FPS, ulterior APAPS. Apoi, Rompiro s-a desfiintat, iar o parte din intreprinderile aflate in subordinea sa au trecut la nou-infiintata societate Romarm, structurata pe baza fostei RATMIL, aflata in coordonarea Ministerului Industriei. GIARA s-a transformat in Regia Autonoma Arsenalul Armatei, in subordinea MApN, minister de care tinea si regia de comert exterior Romtehnica.

Anul trecut, Arsenalul Armatei a fost absorbit de Romarm, trecand cu arme si bagaje la Ministerul Industriei. O alta regrupare ineficienta, care ar fi trebuit corectata in acest an. Numai ca acest lucru nu s-a intamplat, chiar daca luni de zile sindicatele din domeniu au purtat negocieri cu reprezentantii Guvernului. La un moment dat parea ca se gasise o solutie acceptabila de catre ambele parti, si anume transformarea uzinelor din componenta Romarm in societati comerciale de sine statatoare. Mare parte dintre acestea ar fi urmat sa beneficieze de o perioada de gratie de un an, pentru a se privatiza sau asocia cu firme romanesti sau straine si a trece la productie civila. Actuala structura a Romarm nu permite directorilor de uzine sa faca nici un fel de contract sau asociere cu alta companie fara aprobare de la centru. Trecerea la o organizare descentralizata ar fi creat o mai mare flexibilitate in luarea deciziilor, precum si cresterea sanselor de privatizare si de reconversie a unor uzine la productia civila.

In cele din urma insa, solutia a fost abandonata de Executiv, care a preferat sa procedeze exact ca precedentii ocupanti ai Palatului Victoria, si anume sa mai concedieze, de la 1 februarie anul viitor, inca 10.000 de angajati ai SPA. Acestia ar urma sa beneficieze de plati compensatorii, redenumite -ajutor de reintegrare-. O alta parte a lor (7.500) va mai beneficia un an de plata somajului tehnic, in timp ce 8.000 vor fi mentinuti definitiv in sector.

Protestele de strada nu au lipsit in acest an. Ele au avut insa un caracter local, amenintarile liderilor sindicali cu manifestatii la nivel national ramanand simple vorbe in vant. In orasele unde sunt concentrate uzine din SPA, mitingurile si marsurile de protest au fost destul de numeroase. La Craiova, Bacau si mai ales la Brasov strazile au fost invadate periodic de (inca) angajatii uzinelor respective.

Daca in ceea ce priveste Romarm si societatile din industria aeronautica au mai fost luate unele decizii, nimeni nu a cutezat insa sa restructureze in vreun fel Romtehnica, fiind evident ca generalii si coloneii de aici sunt mult prea puternici pentru a-i intreba cineva despre eficienta activitatii lor. Cat despre desfiintarea Romarm, o suprastructura birocratica ce nu face decat sa ingradeasca puterea de decizie a uzinelor componente, nu s-a mai auzit nimic concret. Chiar daca se face -restructurare-, centralismul trebuie sa ramana.