Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) lanseaza la privatizare, incepand din 16 aprilie, societatile comerciale Fortus Iasi (producator de utilaje pentru metalurgie), Ampelum Zlatna (combinat pentru prelucrarea pirometalurgica a concentratelor cuproase si aurifere) si Retrom Pascani (producator de echipamente de masura, reglare si control pentru procesele industriale). Privatizarea se va face prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, cu criterii de precalificare a ofertantilor.
Pentru Fortus Iasi, la negociere vor putea participa numai ofertantii care fac dovada experientei de minimum cinci ani in detinerea si/sau conducerea unor afaceri de succes in domenii similare sau conexe cu obiectul de activitate al societatii, cu o valoare a rulajului mai mare de 75 milioane de dolari anual. Documentele de precalificare se vor deschide pe 6 mai 2003, ora 14.00, in prezenta tuturor ofertantilor. APAPS pune in vanzare un pachet de 14.425.032 de actiuni ale SC Fortus Iasi, societate comerciala mare, inclusa in PSAL I.
Pentru Ampelum Zlatna, APAPS pune in vanzare 44.647.954 de actiuni, reprezentand 72,0462% din capitalul social al societatii. Potentialii cumparatori vor depune la sediul Autoritatii, in plicuri sigilate, documentele de participare, oferta financiara si oferta tehnica, pana la data limita de 22 mai 2003, ora 16.00, plicurile urmand a fi deschise a doua zi. Ampelum Zlatna este o societate comerciala mare, aflata in programul de privatizare prin forte proprii, la care actionari mai sunt: SIF Banat Crisana, cu 25,1387%, actionarii rezultati in urma PPM, cu 2,8137%, si alti actionari, cu 0,0014%.
La Retrom Pascani sunt scoase la privatizare 1.403.777 de actiuni, reprezentand 79,4700% din capitalul social al societatii, data limita de depunere a documentelor fiind 5 mai 2003, ora 11.00. Retrom Pascani este o societate comerciala mare, aflata in programul de privatizare prin forte proprii, la care actionari mai sunt PPM cu 20,4712% si persoane fizice, cu 0,0588%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















