Zeci de gari si alte obiective feroviare au fost nevoite, timp de cateva zile, sa functioneze la lumina lumanarilor, din cauza faptului ca Electrica SA a dispus debransarea lor de la alimentarea cu energie electrica.
Abia ieri la pranz, dupa ce cu o zi inainte se semnase un protocol intre conducerile Electrica si CFR SA, situatia a revenit la normal. Faptul ca s-a ajuns la o solutionare amiabila nu l-a impiedicat pe directorul general al societatii de administrare a infrastructurii feroviare CFR SA, Mihai Necolaiciuc, sa-i atace verbal pe angajatii Electrica. -A fost un exces de zel din partea angajatilor companiei de electricitate, care au uitat ca timp de 50 de ani ei au fost datori la noi. Nu mai exista bun-simt in tara asta-, ne-a declarat domnia sa.
La randul lui, directorul de furnizare din cadrul Electrica, dl Ioan Damian, ne-a explicat ieri ca decizia de sistare a alimentarii cu energie la peste 60 de obiective apartinand CFR SA (gari, depouri, regionale CFR, printre care Galati si Brasov) a fost luata ca urmare a nerespectarii de catre reprezentantii companiei de cai ferate a termenelor de plata convenite in luna septembrie. -La ora actuala, datoriile CFR SA care s-au acumulat catre societatea Electrica, in contul energiei electrice furnizate, au ajuns la peste 560 miliarde de lei. Oficialul Electrica avertizeaza ca situatia se poate repeta daca nu se incheie pana pe 22 octombrie graficul de reesalonare a datoriilor.
Nemultumirea reprezentantului CFR vizavi de decizia Electrica avea la baza si alte argumente, mai mult de ordin social. Directorul general al CFR SA a precizat faptul ca, la adapostul intunericului, in gari se pot produce multe evenimente nedorite. Dl Necolaiciuc a incercat sa dea vina pe dinamica preturilor pentru faptul ca societatea pe care o conduce nu si-a onorat la timp obligatiile de plata: -Din 1990, ei (sistemul energetic, n.r.) au marit pretul kilowattului in progresie geometrica, iar noi am crescut tarifele de transport in progresie aritmetica-. Pe de alta parte, oficialul CFR a mai spus ca nu se poate lasa la latitudinea unui angajat al companiei de electricitate aprecierea daca debransarea unui obiectiv afecteaza sau nu siguranta circulatiei si a calatorilor. -Daca, din cauza intunericului, un calator se impiedica si se raneste, pe mine cade raspunderea-, a concluzionat dl Necolaiciuc.
Totusi, cifrele sunt graitoare. -La inceputul lunii septembrie am stabilit de bun acord cu reprezentantii CFR SA ca in contul datoriei pe care o au pentru consumul de energie electrica sa se faca o compensare de 200 miliarde de lei impreuna cu Termoelectrica. In acelasi timp am stabilit ca circa 60-70 miliarde de lei sa fie platite cash. Or, daca in ceea ce priveste compensarea aproape s-a ajuns la nivelul stabilit, nu acelasi lucru se poate spune despre plata in numerar. Practic, din suma stabilita a fi platita cash nu am vazut nici un ban-, a afirmat dl Damian.
Reprezentantul societatii de distributie a energiei a precizat ca pana pe data de 18 octombrie s-a convenit a fi identificate datoriile pe care fiecare unitate apartinand CFR SA le are la plata consumului de energie electrica, urmand ca pana la 22 octombrie sa fie incheiat un grafic de reesalonare pe sase luni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















