Masurile aplicate de Ministerul Industriei si Resurselor, pentru mentinerea nemodificata a tarifelor la energie in primul trimestru al acestui an si ulterior pentru aplicarea unei cote de crestere a acestora cu mult sub necesar, nu au dat rezultatele scontate. Paradoxal, exact societatea care avea nevoie cel mai mult de suportul creat prin masurile adoptate de MIR, Termoelectrica – principalul producator de energie electrica din tara – a beneficiat in cea mai mica proportie de aceste -facilitati- gandite pentru a acoperi pierderile pe care societatea le-ar fi inregistrat ca urmare a aplicarii unei cote de crestere a tarifelor sub limita reala. Ne referim exact la masura aplicata de MIR incepand cu luna martie a acestui an prin care s-a stabilit un pret unic al gazelor, destinate agentilor economici, de 85 dolari/1.000 mc, rezultat prin aplicarea unui cos ce include gazele importate si cele din productia interna. Or, tocmai Termoelectrica, unul dintre principalii consumatori de gaze din tara, nu a beneficiat de acest avantaj deoarece cea mai mare parte a cantitatilor de gaze necesare sunt achizitionate prin contracte de import directe, negociate la preturile internationale, si numai o mica parte este asigurata din productia interna. Estimarile specialistilor din domeniu indica faptul ca numai o treime din gazele achizitionate de Termoelectrica au pretul de 85 dolari/1.000 mc, restul fiind importat la un pret ce variaza intre 115-120 dolari/1.000 mc. Pentru ca ponderea pretului gazelor naturale in costurile de productie ale Termoelectrica nu a corespuns estimarilor reprezentantilor MIR, societatea producatoare de energie a transmis saptamana trecuta Autoritatii de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) o scrisoare prin care arata ca pretul energiei electrice nu poate fi mentinut in limitele calculate de minister. Desi cu titlu informativ, fara a fi o solicitare expresa de majorare a tarifelor, scrisoarea trimisa de Termoelectrica arata dificultatile cu care societatea se confrunta, in conditiile in care aceasta are deja pierderi, iar datoriile acesteia depasesc in momentul de fata 21.000 miliarde de lei.
Potrivit estimarilor oficialilor MIR din luna martie, exceptarea de la plata taxelor vamale si a TVA a importului de combustibil, dublate de aplicare pretului unic pentru gazele achizitionate de agentii economici, inclusiv Termeoelectrica, urmau sa duca la reducerea costurilor de productie a energiei electrice cu 14%. Cumulate cu decizia de anulare pentru societatile din sectorul energetic a unor penalitati de intarziere la plata obligatiilor catre buget si reesalonarea datoriilor, masurile aplicate au permis majorarea pretului mediu al energiei in luna aprilie a acestui an cu 6,1% fata de 25% cat s-ar fi impus. In practica insa, masura de introducere a cosului unic nu a avut aportul estimat in reducerea costurilor de productie a energiei. Potrivit specialistilor din domeniu, pretul gazului a depasit cota stabilita pentru ca, in afara de Termoelectrica, ce are contracte directe de achizitie de gaze, importurile de gaze se mentin la un nivel redus, in conditiile in care plata se face in avans si cu bani lichizi. In conditiile in care cantitatile de gaze din import se mentin la un nivel scazut, nu poate fi asigurata nici pentru gazele din tara presiunea necesara furnizarii la parametri. Evident, toate aceste dificultati nu fac decat sa confirme necesitatea unei noi ajustari a pretului energiei. Desi oficialii ANRE au declarat ca nu au primit nici o solicitare de majorare a tarifelor din partea agentilor economici din sectorul energetic si ca Autoritatea nu a intocmit nici o nota in acest sens, este evident faptul ca, fara o noua crestere a pretului energiei, Termoelectrica va acumula noi pierderi. -Daca de ultima scumpire a tarifelor la electricitate au beneficiat societatile Electrica si Nuclearelectrica, aceasta majorare va aduce mai multi bani in buzunarele Termoelectrica-, au declarat reprezentanti ai ministerului. La sfarsitul saptamanii trecute, potrivit Agentiei Mediafax, surse din Guvern au declarat ca se va anunta o crestere cu sase procente a pretului energiei calculat in dolari, ceea ce inseamna o majorare a pretului mediu cu circa 61 lei/kWh. Amintim ca pretul mediu al energiei este de 37,7 dolari/mWh, calculat la un curs de 27.000 lei/dolar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















