Home Economic-Financiar Guvernatorul Isarescu, reticent fata de contructia bugetului pe 2008

Guvernatorul Isarescu, reticent fata de contructia bugetului pe 2008

DISTRIBUIŢI

Concentrat pe politica monetară şi jocul dobanzilor, guvernatorul BNR nu poate scăpa din vedere elemente ce pot deranja grav echilibrele fragile din economie. Şi aceasta chiar dacă hibele nu sunt în palatul BNR, ci în curtea guvernului.

El a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu acordat Reuters, că are unele îndoieli faţă de schiţa construcţiei bugetare pe 2008 realizată de ministrul Vosganian. Demnitarul a subliniat în nenumărare randuri faptul că o economie nu poate fi susţinută numai prin politici monetare, acestea putand fi limitate în faţa unor măsuri fiscale sau cheltuieli bugetare nesăbuite.

Guvernatorul nu se teme de inflaţie sau deficit bugetar, dar a promis că -va acţiona în vederea calmării stării de euforie legate de cheltuielile guvernamentale- înainte de alegerile generale din anul 2008. Presiunile salariale şi politicia fiscală pot strica aritmetica strictă a inflaţiei. Deocamdată, chiar dacă FMI a cerut o creştere a costurilor de creditare mai mari pentru a menţine inflaţia la un nivel scăzut şi pentru a evita -o aterizare dură- a economiei, Isărescu a afirmat că ratele reale ale dobanzilor au crescut suficient în ultimul an.

Deşi se declară mulţumit de intenţiile Guvernului de limitare a deficitului, Isărescu a avertizat însă Guvernul asupra riscului unei supraestimări a veniturilor bugetare la realizarea planurilor de buget pentru anul viitor.

Autorităţile romane au aprobat un plan privind majorarea cu aproape jumătate a pensiilor de stat în următorii doi ani, şi au promis majorări salariale pentru mai multe categorii de muncitori din setorul public: -Pensiile sunt însă o problemă minoră comparativ cu salariile-, a spus Isărescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.