Firmele care vor ca statul să le acopere o parte din cheltuielile salariale pentru minimum 20 locuri de muncă nou-create vor fi obligate să respecte anumite condiții legate de rentabilitate sau capitalul social și să păstreze fiecare loc de muncă nou-creat cel puțin cinci ani.
Firma va fi obligată să mențină în stare de funcționare investiția inițială realizată tot pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data finalizării acesteia, conform schemei pregătite de Guvern.
În luna februarie, la finalul discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional, premierul Victor Ponta a anunțat că a fost convenit ca statul să plătească jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, iar ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că statul va suporta din costul salarial atât salariul net, cât și taxele aferente, iar schema de ajutor va fi valabilă timp de șapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014.
Proiectul este anunțat pe site-ul Ministerului Finanțelor ca urmând să fie prezentat în dezbatere publică în cursul zilei de joi, până la ora transmiterii acestei știri nefiind prezentată forma oficială.
Conform formei obținute de MEDIAFAX, vor fi considerate cheltuieli eligibile acele costuri salariale, în limita salariului mediu brut comunicat de Institutul Național de Statistică și valabil pentru anul depunerii cererii, înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă.
Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile va fi acordat doar dacă locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiții și după data primirii acordului pentru finanțare, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării investiției.
Vor fi luate în considerare locurile de muncă nou-create în cazul în care între angajați și angajator sau acționarii acestuia nu există raporturi de muncă în ultimele 12 luni dinaintea angajării.
Conform regulilor care urmează să fie impuse de Guvern, vor putea beneficia de acest ajutor de stat doar acele firme care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanțare, o serie de criterii de eligibilitate, și anume sunt înregistrate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, intenționează să realizeze o investiție inițială în România, în orice sector, cu anumite excepții, nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat, nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate, nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității, nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale și necorporale în cadrul aceluiași proiect unic de investiții, nu au închis o activitate identică sau similară în spațiul economic european în cei doi ani care au precedat depunerea cererii de ajutor și, la momentul depunerii cererii, nu au planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după finalizarea investiției inițiale, în regiunea în cauză, nu angajează salariați disponibilizați de o întreprindere asociat?ç?¢.
Suplimentar, vor trebui respectate și alte criterii de eligibilitate, respectiv rentabilitatea cifrei de afaceri să fie mai mare sau egală cu 1% în ultimul exercițiu financiar încheiat, iar firmele să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exercițiu financiar încheiat.
Firmele nou-înființate pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei dacă la rândul lor îndeplinesc suplimentar mai multe condiții, la data înregistrării cererii de acord pentru finanțare, și anume au capital social subscris vărsat în valoare de minimum 20.000 lei, pe care îl mențin până la sfârșitul perioadei de monitorizare, și nu aparțin unor acționari care dețin sau au deținut în ultimii doi ani anterior depunerii cererii o altă întreprindere înregistrată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Investițiile realizate trebuie să fie considerate investiții inițiale, respectiv investiții inițiale în favoarea unei activități economice noi, în cazul întreprinderilor mari din regiunea București, să conducă la crearea, pentru fiecare locație a realizării investiției, a cel puțin 20 de locuri de muncă, dintre care minimum 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizați, să fie viabile și să determine eficiența economică a întreprinderii.
Prima plată a ajutorului de stat este condiționată de crearea a minimum 20 de noi locuri de muncă pentru aceeași locație a realizării investiției, dintre acestea minimum 3 pentru lucrători defavorizați.
Întreprinderea trebuie să păstreze timp de 10 ani de la data primirii acordului pentru finanțare toate documentele referitoare la ajutorul de stat primit în cadrul schemei și are obligația de a menține fiecare loc de muncă nou-creat pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data la care acesta a fost ocupat prima dată.
De asemenea, firma are obligația de a menține în stare de funcționare investiția inițială realizată, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data finalizării acesteia.
Pe lista sectoarelor de activitate pentru care nu sunt acordate ajutoare de stat se află, ca domenii, agricultura, silvicultura și pescuitul, industria extractivă, industria prelucrătoare, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, transporturi, inclusiv prin conducte, hoteluri și restaurante, telecomunicații, tranzacții imobiliare, activități de închiriere și leasing, activități de jocuri de noroc și pariuri.
Perioada de valabilitate a schemei în care pot fi emise acorduri pentru finanțare va fi de 7 ani, între 1 iulie 2014-31 decembrie 2020, iar plata ajutorului de stat va fi efectuată în perioada 2015-2025, în baza acordurilor pentru finanțare emise, în limita bugetului anual alocat schemei.
Bugetul maxim al schemei este de 2,7 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, iar Guvernul estimează că numărul total al societăților care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.500 firme.
"Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.500", se arată în document.
La Registrul Comerțului sunt înregistrate aproximativ un milion de firme, dintre care doar jumătate sunt active.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















