Home Economic-Financiar Industria automobilistica slovaca prinde viteza

Industria automobilistica slovaca prinde viteza

DISTRIBUIŢI

Pana in 2008, daca lucrurile vor evolua potrivit planurilor actuale, Slovacia va produce mai multe masini pe cap de locuitor decat orice tara din lume, a anuntat publicatia -The Slovak Spectator-.

Desi, deocamdata, Volkswagen este singura companie de profil din statul central-european, 32% din exporturile Slovaciei sunt datorate industriei producatoare de masini. Insa expertii anunta ca acest procentaj va creste simtitor in perioada urmatoare, avand in vedere ca PSA Peugeot Citroen si KIA Motors isi vor inaugura uzinele proprii in aceasta tara in 2007, respectiv in 2008.

Specialistii sunt de parere ca administratia de la Bratislava trebuie sa se pregateasca pentru acest adevarat -boom industrial-, incercand sa dea dovada de flexibilitate in momentele in care sectorul va cunoaste fluctuatii puternice. De asemenea, va trebui sa depuna eforturi pentru a mentine companiile amintite in tara pentru o cat mai lunga perioada de timp, avand in vedere ca industria producatoare de masini absoarbe aproximativ 23% din banii investiti pe taram slovac de catre firmele straine. La fel de adevarat este ca acest sector asigura nu mai putin de 55.000 de locuri de munca, iar numarul persoanelor angajate in uzinele constructoare de masini s-ar putea dubla in urmatorii ani.

Nu se mai indoieste nimeni de faptul ca industria automobilistica va juca un rol strategic in economia acestei tari in anii care vin. Unii se tem insa ca accentul prea mare plasat asupra acestui domeniu expune inutil Slovacia fluctuatilor si crizelor cu care acest sector se va confrunta la nivel mondial.

De ce se orienteaza atat de mult investitorii straini spre Slovacia? Cele mai puternice argumente in favoarea statului central-european sunt: cooperarea de exceptie de pana acum cu Volkswagen, traditia bogata in domeniu, o retea de furnizori bine pusa la punct si colaborarea excelenta dintre sectorul privat si cel public. Exista insa si minusuri: insuficienta pregatire a ucenicilor, putine rezultate la capitolul inovatie, lipsa unor strategii de dezvoltare regionala si nefinalizarea parcurilor industriale si a autostrazilor. Expertii economici sunt din ce in ce mai mult de parere ca marii producatori de masini ar fi interesati sa isi transfere o parte din capacitatile de productie pe pietele mai ieftine, cu conditia sa fie stimulati in acest sens. Lipsa personalului de inalta calificare reprezinta pentru multi o problema.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.