Industria militara cade sub rafalele concurentei si incompetentei

Sub -inaltul patronaj- al partidelor care s-au perindat pe la guvernare in ultimii 12 ani, Romania a reusit performanta sa devina din mare exportator de armament un mic producator, valoarea exporturilor reducandu-se de la 750 milioane de dolari, in 1989, la numai 31 de milioane, anul trecut.

Ca o prima cauza a acestui dezastru, trebuie mentionata situatia tragi-comica in care doua companii de stat – Romtehnica si Romarm – s-au concurat reciproc la licitatii internationale. Au existat chiar situatii cand cele doua companii au licitat separat pentru aceleasi produse, fabricate de aceeasi uzina romaneasca.

Din aceste faultari reciproce intre romani nu au avut de castigat decat bulgarii, care au ajuns pe locul cinci mondial in topul exportatorilor de arme si munitie, chiar daca in 1989 nici nu figura in acest clasament. Pe locul cinci se afla Romania in urma cu 12 ani, dar acum am ajuns pe -onorabilul- loc 80.

Pe de alta parte, pietele traditionale de desfacere a armamentului si munitiei de fabricatie romaneasca au fost pierdute si pentru ca am renuntat de bunavoie la ele, in incercarea, pe care n-a luat-o nimeni in seama, de a fi mai catolici decat NATO. Si anume, nu am mai livrat la export, in Pakistan, India sau Egipt, de exemplu, armament de tip sovietic. Nu in ultimul rand, trebuie amintit faptul ca Ministerul roman al Afacerilor Externe nu s-a implicat mai deloc in gasirea de noi piete, chiar daca este stiut ca marea majoritate a afacerilor de acest gen se antameaza la nivel diplomatic.

In 12 ani, industria romaneasca de armament si munitie a reusit -performanta- sa-si reduca drastic exporturile, de la 750 milioane de dolari in 1989 la numai 31 de milioane (si aceia neincasati in totalitate) anul trecut.

Cum s-a ajuns la acest dezastru? Cauzele sunt multiple, insa toate tin de incapacitatea statului roman, indiferent cine s-a aflat la guvernare dupa 1989, de a-si mentine pietele de desfacere deja castigate. De cucerirea altor piete nici nu poate fi vorba.

Ne-am concurat singuri

In primul rand, trebuie mentionata situatia tragi-comica in care doua companii de stat – Romtehnica si Romarm – s-au concurat reciproc la licitatii internationale. Mai mult, au existat situatii cand cele doua companii au licitat separat pentru aceleasi produse, fabricate de aceeasi uzina romaneasca, spune presedintele Federatiei Sindicale Solidaritatea *90, dl Gheorghe Sora. Romtehnica, regie autonoma aflata in subordinea Ministerului Apararii Nationale, nu avea in componenta sa uzine cu productie speciala, ea fiind numai o unitate de comert exterior. Unitate condusa de cadre militare care nu aveau relatii tocmai amicale cu reprezentantii societatii nationale Romarm (succesoarea fostei Regii Autonome de Tehnica Militara – RATMIL), aflata in coordonarea Ministerului Industriei. In subordinea MApN nu se aflau decat uzinele componente ale regiei autonome Arsenalul Armatei (succesoarea Grupului Industrial al Armatei, regie autonoma – GIARA), care, in urma cu doi ani, au fost si ele incorporate in Romarm.

Nici conducerea Romarm nu s-a implicat, de-a lungul anilor, foarte serios in activitatea de export. De fiecare data, la licitatiile din strainatate s-au prezentat persoane din structura centrala a societatii, si nu directorii uzinelor direct producatoare, care ar fi stiut mult mai bine sa raspunda la eventuale intrebari legate de pret, caracteristici calitative sau termene de livrare.

Pe de alta parte, in mare parte, liniile de fabricatie ale uzinelor militare romanesti au ramas la nivelul calitativ al anilor *80. Aceasta pentru ca investitiile facute dupa 1990 in modernizarea si retehnologizarea lor au fost practic nesemnificative.

Nu in ultimul rand, oficialii Ministerului Afacerilor Externe, oricare ar fi fost ei si ce coloratura politica ar fi avut de-a lungul tranzitiei, nu s-au implicat mai deloc in promovarea la export a produselor industriei romanesti de tehnica militara. -Cea mai mare parte a afacerilor de acest gen se antameaza la nivel diplomatic, fapt care nu a fost sau nu a vrut sa fie inteles de MAE-, spune dl Sora.

Ceafa groasa a bulgarilor ne-a luat-o inainte

O alta mare greseala a autoritatilor romane a fost aceea ca au respectat ad litteram toate conditionalitatile impuse de NATO si de Comunitatea Europeana.

Si anume, am renuntat de bunavoie la exporturile de armament de tip sovietic. Rezultatul? Am pierdut pietele traditionale de vanzare a armamentului romanesc din Asia – India, Pakistan – si Egipt. De exemplu, piata traditionala de baza a Uzinei Tohan Zarnesti era Pakistanul. Chiar daca aceasta uzina este singurul producator intern de focoase pentru rachete, piata interna nu poate absorbi intreaga productie care se poate realiza la Zarnesti. Uzina a pierdut si pietele de desfacere pentru rachetele folosite pe fregate si pentru loviturile de artilerie.

De degringolada tipic romaneasca au profitat autoritatile de la Sofia, care au stiut sa-si joace cartea. In 1989, Bulgaria nici nu figura in topul primilor 100 de exportatori mondiali de armament. In prezent, aceasta tara este al cincilea exportator mondial de armament si munitie, chiar daca are capacitati de productie de aproximativ 10 ori mai mici decat ale Romaniei. Acestea sunt insa folosite la un grad de incarcare optim, iar salariatii nu sunt trimisi in somaj tehnic.

In schimb, tara noastra a ajuns, in acelasi top, de pe locul patru-cinci, incet, dar sigur, pe locul 80.

Exporturile realizate de uzinele romanesti care fabrica produse militare compatibile cu standardele NATO nu reusesc sa incline balanta dezastruoasa a comertului exterior cu produse speciale. La Uzina Mecanica Sadu, de exemplu, sunt fabricate cartuse compatibile NATO, capacitatea de productie fiind de aproximativ cinci milioane de bucati pe zi. Or, aceasta cantitate a reprezentat intreg exportul realizat anul trecut.

Se spune ca cele mai profitabile afaceri sunt cele cu droguri si cu armament. Or fi, dar nu si pentru romani.