
Mediul de afaceri își dorește stabilitate politică, aceasta fiind una dintre premisele stabilității economice, a declarat, marți, președintele Consiliului Investitorilor Străini, Mihai Bogza.
'Este adevărat că mediul de afaceri își dorește o anumită stabilitate politică, aceasta fiind una dintre premisele stabilității economice. Ne dorim să avem predictibilitate în ceea ce privește măsurile care se iau pe plan economic și, ca atare, privim cu o oarecare îngrijorare schimbările politice și efectele care s-ar putea petrece în mediul economic', a spus Bogza, într-o conferință privind transparența decizională, organizată de CIS.
Acesta arată că mediul de afaceri ar trebui să fie informat și consultat din timp în legătură cu noile decizii legislative.
'Ne-am dori să știm despre o nouă taxă cu foarte mult timp înainte. Aici lucrurile sunt clare. Există o lege care spune că orice nouă modificare legislativă, orice majorare de impozite trebuie anunțată cu șase luni înainte. Este nevoie de consultare înainte de adoptarea unor noi taxe. Tot ca o regulă care se practică în Uniunea Europeană — și care este legiferată și la noi — este că orice taxă nouă trebuie să se aplice de la începutul unui nou an calendaristic, în așa fel încât bugetele să fie construite pe baza unei cunoașteri a regimului de impozitare. Orice impozit nou, fiecare modificare, pot aduce pierderi unei companii, iar dacă aceasta are deja pierderi îi adâncește pierderile. Un exemplu potrivit îl constituie acea taxă pe construcțiile speciale, un impozit pe care nimeni nu l-a luat în considerare, un impozit care se practică foarte puțin în Europa, iar la noi se calculează pe baza valorii nete și nu pe baza valorii brute. Un astfel de impozit introdus pe neașteptate afectează în mod clar planurile de afaceri ale companiilor, dă peste cap, aș spune, strategiile lor pe termen scurt, mediu și lung și nici nu pare să aibă o justificare economică foarte mare', a arătat președintele CIS.
Bogza consideră că, în condițiile unei creșteri economice anunțate, de peste 3% pentru 2013, nu mai era necesară o nouă presiune pe mediul de afaceri.
Consiliul Investitorilor Străini este asociația celor mai importanți investitori străini din România.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















