
Vânzările de acțiuni ale străinilor la Bursa de Valori București (BVB) au depășit în ianuarie cumpărările cu 209,5 milioane lei (56,18 milioane euro).
Soldul negativ al investițiilor nete ale străinilor se datorează în mare parte scăderilor semnificative consemnate la BVB în prima lună a anului.
Valoarea totală a titlurilor cumpărate de către nerezidenți s-a ridicat, în luna ianuarie, la 230 milioane de lei (62,35 milioane de euro), din care persoanele fizice au derulat transferuri de 37 milioane de lei, iar persoanele juridice au achiziționat acțiuni de 192,06 milioane lei. Străinii au vândut acțiuni de 439,58 milioane de lei (119,17 milioane de euro). Persoanele juridice nerezidente au înstrăinat titluri în valoare de 399,42 milioane de lei (108,28 milioane de euro), în timp ce persoanele fizice au vândut acțiuni de 40,15 milioane lei.
Bursa a trecut în luna ianuarie printr-o perioadă de corecții dure, fiind influențată de agitația piețelor de capital internaționale, în special de teama unei recesiuni a economiei americane. Astfel, din cele 21 de ședințe de tranzacționare, Bursa a închis în creștere numai șapte. În același timp, capitalizarea BVB s-a redus cu 16,334 miliarde de lei (4,44 miliarde de euro).
Intrările nete realizate de investitorii străini pe piața de capital din România, în 2007, au fost de peste 749 milioane de lei (226 milioane de euro), cu 24,8% mai mult decât în 2006, ieșirile de capital fiind mai accentuate în a doua jumătate a anului. Anul trecut, valoarea achizițiilor realizate de nerezidenți a fost de 5,534 miliarde de lei (1,66 miliarde de euro), cu 85,39% mai mare decât cea din 2006.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















