Home Economic-Financiar Isărescu vrea să negocieze cu ministrul Justiției clauzele abuzive din contractele de...

Isărescu vrea să negocieze cu ministrul Justiției clauzele abuzive din contractele de credit

DISTRIBUIŢI

În ultimii ani, mulți români s-au plâns de clauze abuzive în contractele financiare încheiate cu diverse bănci carea activează în România. Chiar și Uniunea Europeană a emis o directivă care să vină în sprijinul cetățenilor europeni care au astfel de probleme cu băncile. Astfel Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a fost invitată la sediul acestei instituții la un seminar pe tema consecințelor juridice ale modificărilor aduse la Legea 193/2000, care ar putea obliga băncile să renunțe exhaustiv la clauzele abuzive din contractele de credit. Guvernul a decis, în luna ianuarie, să amâne până la jumătatea anului introducerea în legislație a unei prevederi din noul cod de procedură civilă, care ar permite asociațiilor de consumatori și ANPC să ceară în instanță anularea din toate contractele unei bănci a unor clauze considerate abuzive. Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internațional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiționalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenție din anul 2010, când experții internaționali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

BNR, lobby pentru băncile private în războiul cu cetățenii români

În ambele situații, BNR s-a opus inițiativelor legislative și a făcut lobby pe lângă Guvern și FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară. În cazul de față, articolul amânat prelua de fapt o prevedere dintr-o directivă europeană, care ar fi trebuit introdusă de mai multă vreme în legislația națională.
Programul anunțat de BNR sugerează o dezbatere într-un singur sens, în apărarea băncilor, întrucât lectorii invitați fac parte din sistemul bancar sau din organizații care lucrează pentru sistemul bancar. De altfel, președintele Asociației Române a Băncilor, Radu Ghețea, a anunțat recent, tot la un seminar organizat la BNR, că băncile vor accepta să schimbe clauzele din toate contractele numai dacă procesul a fost intentat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), nu și de asociațiile de consumatori. Mai mult, băncile solicită ca în cazul proceselor privind caluzele abuzive să se permită o derogare astfel încât ultima instanță să fie Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu Curțile de Apel, așa cum predeve actualul Cod Civil. Pe desfășurătorul colocviului figurează ca lectori, pe lângă reprezentanții BNR, Șerban Toader, senior partner, KPMG (auditor pentru mai multe bănci, inclusiv Volksbank România, instituția de credit cu cele mai multe procese pe rol), Ionuț Șerban, avocat asociat, Țuca Zbârcea & Asociații (reprezentant al Băncii Comerciale Române în procese cu clienții nemulțumiți), Anca Danilescu, avocat asociat, Zamfirescu Racoți Predoiu (societatea a avut de-a lungul timpului printre clienți cel puțin zece instituții de credit și BNR și recent a preluat două procese în care reprezintă Volksbank), Alina-Mirela Dincă, director adjunct, Direcția juridică din Credit EuropeBank, Alexandru Berea, director Direcția juridică din Banca Comercială Română și, ca ultim vorbitor, Mihail Meiu, director al Direcției Armonizare Europeană, Strategii, Asociații și Juridic, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.