Home Economic-Financiar Johannes Hahn: Podul Calafat-Vidin, unul dintre proiectele cele mai importante ale Europei

Johannes Hahn: Podul Calafat-Vidin, unul dintre proiectele cele mai importante ale Europei

DISTRIBUIŢI

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat sâmbătă, la Calafat, că podul peste Dunăre care leagă România de Bulgaria pe la Calafat-Vidin este unul dintre cele mai importante din Europa și trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2012.
?óÔé¼?¿Potrivit comisarului european Johannes Hahn, această investiție reprezintă nu doar un simbol care leagă două popoare ale Uniunii Europene, ci și un real suport pentru activitățile de comerț. ?óÔé¼?¿'Vizitez acest pod pentru că este un simbol, întrucât leagă două popoare ale Uniunii Europene. Am muncit mulți ani pentru a ajunge la acest nivel al proiectului. A durat ceva timp până a fost implementat, dar până la finalul anului va fi probabil verificat, inclusiv partea de infrastructură va fi gata, astfel încât podul Calafat-Vidin să poată fi folosit. Acest pod contribuie nu doar la o mai bună cooperare între cele două țări, ci în toată această zonă a Europei, pentru că pe o distanță de 650 km exista un singur pod, iar acum mai avem încă unul și să sperăm că în timp vom avea mult mai multe poduri, întrucât este nevoie de o legătură mai bună între cele două națiuni, pentru a deveni un real suport pentru activitățile de comerț și pentru a facilita legăturile dintre oameni', a spus comisarul european pentru dezvoltare regională. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Vizita în România a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, face parte dintr-un turneu care cuprinde mai multe state riverane Dunării, având ca scop consultări cu miniștrii responsabili cu implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării și pentru a vizita unele obiective de interes, care se constituie în proiecte fanion pentru regiunea Dunării.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.