Procesele dintre Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului şi bănci par imposibil de judecat. De curând secţia civilă a Tribunalului Bucureşti şi-a declinat competenţa şi a retrimis în secţia de contencios un dosar privind clauzele abuzive din contractele de credit ale unei bănci, potrivit economica.net. Dar dosarul ajunsese la secţia civilă după ce şi cei de la contencios îşi declinaseră competenţa.
Iar aceasta ar putea fi soarta tuturor proceselor pe care ANPC le-a intentat băncilor în numele clienţilor. Judecătorii refuză să tranşeze aceste dispute, deoarece sunt conştienţi de greutatea lor.
Procesele intentate de Protecţia Consumatorului au statutul de procese colective. Dacă ANPC câştigă o astfel de dispută, poate elimina o clauză considerată abuzivă din toate contractele de credit asemănătoare ale unei bănci.
Însă judecătorii se tem că, în ciuda argumentelor aduse de avocaţii celor două părţi, nu vor putea înţelege cu adevărat dacă o clauză este abuzivă sau nu.
În momentul de faţă o problemă a sistemului judiciar din România este că nu are magistraţi specializaţi pe anumite cauze.
Acesta este unul dintre motivele pentru care Ministerul Justiţiei a amânat înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece procese economice, inclusiv pe cele privind clauzele abuzive din contractele de credit şi nu numai.
Existenţa unui astfel de tribunal economic a fost cerută inclusiv de Fondul Monetar Internaţional. Însă instruirea magistraţilor pentru judecarea unor astfel de cazuri este un proces de durată, care nici măcar nu a început.
Până atunci, judecătorii se vor concentra mai mult pe disputele individuale între bănci şi clienţii lor. Iar lipsa unor magistraţi specializaţi se vede în sentinţele date în tribunalele obişnuite. Uneori, o clauză aproape identică este considerată legală de un judecător şi abuzivă de altul.
Însă, uneori verdictele nu au nimic de-a face cu pregătirea judecătorilor, ci cu interpretarea unor articole de lege contradictorii, care pot da câştig de cauză atât băncilor cât şi clienţilor.
De când a căpătat puteri sporite, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a chemat în numele clienţilor opt bănci în instanţă în zece procese separate.