Gradul de ocupare oficial din pensiuni este 10,4%, dar patronatele din domeniu raportează o cifră dublă, diferența de turiști nefiind înregistrată, a declarat luni în urma unei conferințe Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT).
"Gradul de ocupare oficial în pensiuni este de 10,4%. Există și un grad de ocupare neoficial, raportat de federațiile patronale din turism și care consideră că uneori se poate duce și către dublul acestei cifre, pentru că sunt persoane care înregistrează numai o parte dintre cei care vin să se cazeze", a spus Bărhălescu.
Acesta a afirmat însă că nu poate fi cuantificat cu exactitate numărul turiștilor care sunt cazați la negru, gradul mic de ocupare al unităților de cazare din România, penultimul din Europa, fiind tras în jos tocmai de pensiuni.
În privința acestui lucru, MDRT intenționează să sprijine pensiunile pentru a crește media de înnoptare de la 2,4 nopți la 3-4 nopți. Vor fi astfel finanțate proiecte de agrement, care îi vor face pe turiști să rămână mai multe zile la o pensiune, dar și promovarea în țară și străinătate.
Totodată aceștia speră la un succes având în vedere că românii s-au săturat de criză și în ultima perioadă au pus mai mult preț pe distracții, deschizândulise astfel apetitul pentru acestea. Au cumpărat mai puține mașini față de iulie 2011, dar au achiziționat mai multe motociclete și au cheltuit mai mulți bani în vacanțe și în saloanele de înfrumusețare. După cum indică datele Institutului Național de Statstică, activitatea agențiilor de turism, dar și a hotelierilor, a crescut cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Având în vedere vremea frumoasă, turiștii au mers în special pe litoral iar ca să facă impresie, româncele și-au făcut mai mult timp pentru a ajunge în saloanele de înfrumusețare,aducând și acestora o creștere de peste 5 procente. Iar odată cu schimbarea vremii probabil aceștia se vor îndrepta spre zone precum Maramureșul sau Valea Prahovei.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















