La 17 ani de la caderea comunismului, un sfert din romani viseaza la economia centralizata

– Muncitorii români nu s-au debarasat de păguboasele -noi muncim, nu gândim- şi respectiv -să dăm cantitate, nu calitate-

– Dacă pentru pensionari opinia e oarecum normală, faptul că un tânăr din trei vrea economie de comandă e zguduitoare

– Economia de piaţă cu amprente dâmboviţene a reuşit să estompeze spiritul liber al generaţiei de mâine

– Faptul că munca în condiţii de economie de piaţă funcţională aduce bunăstare este crezut de un număr din ce în ce mai mic de români

– Nu trebuie să uităm însă că economia de comandă este una falimentară, bazată pe false egalităţi, producţie de dragul producţiei, productivitate minimă şi statistici măsluite, fără vreo legătură cu realitatea

Un studiu recent realizat de către Banca Europenă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare scoate în faţă opţiunea halucinantă a romanilor: un sfert din romani vizează încă la economia centralizată! Şi aceasta în condiţiile în care, mai mult ca sigur, părerile milioanelor de concetăţeni care au luat drumul Vestului, în căutarea economieie de piaţă, nu aveau cum să fie consemnate.

La fel de halucinantă este dispersia părerilor pe grupe de varstă: procentajul în favoarea economiei planificate este de peste 30% în cazul tinerilor de 18-34 de ani, 20% pentru categoriile 35-49 de ani şi 50-64 de ani, respectiv 25% pentru pentru grupa de varstă peste 65 de ani, se arată în studiul -Viaţa în tranziţie.

Pentru cei aflaţi la varsta a treia concluzia nu poate fi contestată, ei activand practic o viaţă de om activ în acest regim iar acum, fără a avea vreo vină, trag ponoasele jumătăţii de secol de comunism pe care au trăit-o (şi majoritatea au şi girat-o). Pentru cei mai tineri însă, concluzia nu poate fi explicată decat în două moduri, unul mai trist decat celălălt.

În primul rand se poate explica această opinie prin faptul că, la nivelul categoriei de varstă mai sus amintită, lipsa informării este la ea acasă. Ei nu au trăit acele vremuri iar acum sunt dezamăgiţi de imperfecţiunile economiei de piaţă romaneşti care deţine o amprentă damboviţeană clară, nefastă. Cum rezulatele la teste din şcoli sunt an de an catastrofale, nici nu ne putem închipui că numărul nostalgicilor după centralism va fi în scădere.

În al doilea rand, tinerii se pare că s-au cam săturat de o muncă eficientă care nu le aduce bani, în timp ce, privind în jur, pot observa că marile averi (-oligarhice-) presupun orice, mai puţin elementul muncă. De altfel se vede şi la analiza pe categorii de venituri că numărul nostalgicilor este mai mare în randul celor cu caştiguri mici: 35%.

Luand în calcul diferitele combinaţii posibile de sisteme politice şi comerciale, 36% din repondenţi sunt în favoarea unui sistem care îmbină democraţia şi economia de piaţă, 19% au declarat că nu sunt importante niciunul dintre sisteme, 16% ar prefera un sistem politic autoritarist şi o economie planificată, 9% o combinţie între democraţie şi economie planificată, iar 7% un sistem autoritarist, alături de economia planificată.

Centralism = ineficienţă

Deşi multora nu le face plăcere, o să creionez în cateva cuvinte ce a însemnat o economie de comandă pentru Romania. În primul rand un sistem în care dezvoltarea industrială nu ţine cont de costuri sau resurse. Se produce mult, în detrimentul calităţii şi fără a ţine cont de faptul că pentru un bun sau altul nu există cerere. Productivitatea nu avea nimic în comun cu acest sistem, salarizarea celor care muncesc făcandu-se la nivel global (de echipă): cu alte cuvinte, munceşte doar -Dorel- şi primesc salarii la fel şi cei care îl susţin moral de pe margine. E adevărat, la momentul în care sistemul a căzut, locul de muncă era asigurat şi obligatoriu, un fapt după care încă se tanjeşte astăzi.

Şi încă un lucru mai trebuie adăugat la acest tablou sumbru, sortit falimentului: rezultatele statistice consemnate nu aveau treabă cu realitatea, ele fiind confecţionate prin laboratoarele aplaudacilor de partid, fiind conturate de economişti gen Văcăroiu!