Dupa semnarea Contractului Colectiv de Munca la nivelul ramurii Metalurgie, sindicatele afiliate la Federatia Metarom pot incepe negocierile. Sindicatul Liber Petrotub, unul dintre sindicatele fondatoare ale acestei federatii, a avut vineri, 20 iulie, o prima intalnire cu conducerea societatii, pentru fixarea programului negocierii unui nou contract colectiv de munca. -Vineri am avut o intrevedere cu conducerea si am stabilit, in mare, modalitatile de derulare a negocierilor. Duminica, 22 iulie, am stabilit – impreuna cu reprezentantii patronatului – inceperea efectiva a negocierii Contractului Colectiv. Nu putem preconiza ce vom obtine, in sensul anumitor drepturi la contractul din acest an. Certa este doar cresterea procentuala de 4,5%, ce rezulta din marirea salariului minim pe ramura la 2,4 milioane de lei, fata de 2,3 milioane de lei, cat este, acum, salariul minim la Petrotub. Aceasta crestere este, pentru noi, mai putin semnificativa. La Hunedoara, de exemplu, salariul minim este de 1,9 milioane de lei. Cresterea rezultata, numai din negocierea la nivel de ramura, este destul de importanta. Deocamdata, nu putem spune ce se va intampla in decursul negocierilor. Vom negocia, pas cu pas, chiar daca pozitia conducerii este destul de ferma, in pastrarea nivelului actual al drepturilor salariatilor-, a declarat Marius Cornenco, liderul Sindicatului Liber Petrotub.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















