Lafarge a cumparat participatia de 23% detinuta de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) din capitalul Lafarge Polska, care reuneste activitatile grupului francez din Polonia, la pretul de 84 milioane de euro. In urma tranzactiei, Lafarge a devenit actionar unic al Lafarge Polska, informeaza un comunicat publicat, ieri, de Lafarge. -Aceasta investitie ne confirma angajamentul pe piata poloneza. Cele patru divizii ale grupului sunt prezente in Polonia, tara care prezinta un puternic potential de dezvoltare prin intrarea sa in Uniunea Europeana-, a afirmat Bernard Kasriel, directorul general al Lafarge. Pe piata poloneza a cimentului, evaluata la 11 milioane de tone pe an, Lafarge detine doua fabrici de ciment integral modernizate, la Kujawy si Malagoszcz, cu o capacitate totala de 3,3 milioane de tone. De asemenea, grupul mai detine in Polonia cinci fabrici de tigle, 18 fabrici de betoane si noua statii de agregate, precum si o uzina noua de placi de ghips. Lafarge deruleaza activitati in 75 de state, avand o forta de munca de 77.000 de salariati si vanzari de 14,6 miliarde de euro in 2002.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















