
După patru luni de excedent, bugetul general consolidat a ajuns deficitar în luna mai, cheltuielile depășind veniturile cu 1,734 miliarde lei (479 milioane euro), sumă care echivalează cu 0,39% din PIB, potrivit datelor publicate ieri de Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF).
Veniturile bugetare au totalizat 68,05 miliarde lei, respectiv 15,5% din PIB, din care o treime provin din TVA și accize.
Încasările din TVA au însumat aproape 17 miliarde lei (3,9% din PIB), iar accizele au adus la buget 5,11 miliarde lei (1,2% din PIB).
Cheltuielile totale ale bugetului consolidat s-au ridicat la 69,79 miliarde lei, respectiv 15,86% din PIB, din care 31,8 miliarde lei reprezintă cheltuielile de la bugetul de stat (7,22% din PIB).
Campioană la cheltuieli a fost Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADN), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, care a înregistrat cheltuieli mai mari cu 402,1 milioane lei decât veniturile în primele cinci luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de MEF.
Orban ar mai vrea 600 milioane de euro
Tot ieri, Ludovic Orban a anunțat că Ministerul Transporturilor a solicitat o sumă de 600 milioane de euro la viitoarea rectificare bugetară, pentru mai multe proiecte din domeniul rutier și feroviar.
Orban a precizat că prin rectificarea bugetară vor fi alocate diverse sume pentru construcția autostrăzilor Transilvania și București-Ploiești și exproprierea unor terenuri de pe Coridorul IV Paneuropean, pe tronsoanele Cernavodă-Constanța și Arad-Timișoara. De asemenea, aproximativ 400 milioane de lei obținuți prin rectificarea bugetară vor fi destinați companiei Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania.
Ministerul Transporturilor a solicitat și suplimentarea bugetelor companiei Metrorex pentru cele trei obiective, respectiv tronsonul Nicolae Grigorescu-Șoseaua de centură, care va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, tronsonul 1 Mai-Laromet și pentru magistrala 5 Drumul Taberei-Universitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















