
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a trimis Corpul de Control să facă investigații suplimentare la Regia Autonomă de Activități Nucleare (RAAN) și l-a demis pe administratorul special al regiei.
"Raportul Corpului de Control vrem să fie gata până la sfârșitul acestei săptămâni. (…) Astăzi l-am demis pe administratorul special Dănuț Andrușca, pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condițiile în care RAAN este în insolvență. În locul lui Andrușca va fi numit Viorel Marian, specialist în energie care a lucrat în mai multe companii energetice, inclusiv Termoelectrica", a declarat marți Nicolescu, într-o conferință de presă.
RAAN produce apă grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavodă și energie termică și electrică pentru uzul propriu și pentru consumatorii din orașul Drobeta Turnu-Severin.
Regia a intrat în insolvență în 2013, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenței, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.
Anul trecut, RAAN a avut o cifră de afaceri de 400 milioane lei.
Potrivit lui Nicolescu, Complexul Energetic Oltenia este foarte afectat de intrarea în insolvență a RAAN de la care are de recuperat datorii de 230 milioane lei pentru cărbunele pe care l-a livrat regiei în vederea producției de energie electrică și termică. La aceste datorii se mai adaugă 40 milioane lei, pe care RAAN trebuie să le plătească Complexului Energetic Oltenia.
"Am elaborat un plan de măsuri pentru restructurarea RAAN, pe care astăzi sau mâine îl vom înainta premierului Victor Ponta și vicepremierului Gabriel Oprea, pentru că RAAN este o companie de interes strategic", a spus Nicolescu.
El a adăugat că se impune o discuție inclusiv în CSAT despre viitorul RAAN.
Nicolescu a precizat că, pe lângă datoriile de 680 milioane lei ale RAAN, se adaugă alte creanțe de 850 milioane lei, pe care regia le are către grupul Confort, deținut de omul de afaceri Georgică Cornu.
Ministrul a afirmat că această creanță nu este acceptată și a solicitat firmei Tudor & Asociații, care este administratorul judiciar al RAAN, "să respecte lege".
Potrivit acestuia, este imoral și ilegal ca administratorul judiciar să accepte la masa credală datoriile cerute de grupul Confort, care sunt creanțe provizorii, și în același timp să acorde acestuia drept de vot în adunarea creditorilor.
Nicolescu a precizat că Departamentul pentru Energie este dispus să cedeze, cu titlu gratuit, către autoritățile locale din Drobeta-Turnu Severin mina de cărbune Husnicioara, deținută de Complexul Energetic Oltenia, astfel încât RAAN să poată continua producția de energie electrică și termică.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















