Conducerea Combinatului siderurgic Mittal Steel Hunedoara a anuntat disponibilizari de personal, prin plecari voluntare, incepand de ieri, masura fiind contestata de reprezentantii Sindicatului Siderurgistul, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit conducerii societatii, prin programul de plecari voluntare initiat la Mittal Steel Hunedoara, angajatilor care isi exprima dorinta de a parasi compania li se ofera pachete compensatorii finantate integral de catre companie.
Liderii Sindicatului Siderurgistul se declara insa impotriva acestor disponibilizari de personal, sustinand ca este incalcat contractul colectiv de munca si cel de privatizare. -Potrivit contractului colectiv de munca, partile sociale trebuie sa informeze reciproc asupra hotararilor luate. In plus, contractul de privatizare al societatii prevede ca timp de 30 de luni de la privatizare nu pot fi efectuate disponibilizari de personal. Avem de gand ca in cursul zilei sa stam de vorba cu conducerea Mittal Steel Hunedoara referitor la acest lucru-, a afimat Petru Vaidos, presedintele Sindicatului Siderurgistul.
Liderul sindical, Petru Vaidos, afirma ca angajatii Mittal Steel sunt -ademeniti- sa plece din combinat cu plati compensatorii cuprinse intre 80 si 100 milioane de lei. Cu toate ca se declara impotriva acestor plecari voluntare, Vaidos sustine ca nu va incerca sa-i opreasca pe acei angajati care doresc sa plece din firma.
In replica, administratia Mittal Steel Hunedoara sustine ca programul respecta intru totul prevederile contractului de privatizare si legile in vigoare si ca se incadreaza in strategia generala de asigurare a viabilitatii si competitivitatii pe termen lung a companiei.
Angajatii Mittal Steel Hunedoara se pot inscrie, incepand de ieri, pe lista de disponibilizari. In prezent, la Combinatul siderurgic Mittal Steel Hunedoara mai lucreaza 2.300 de angajati.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















