Compania americana Noble Ventures va reveni la conducerea Combinatului Siderurgic Resita (CSR), dupa ce doua zile de negocieri de dimineata pana noaptea s-au concretizat in semnarea unui acord social cu Sindicatul Vatra.
Acordul va intra in vigoare imediat dupa publicarea in -Monitorul Oficial- a ordonantei de Guvern privind aprobarea actului aditional la contractul de privatizare a CSR. Primul angajament pe care si l-a luat reprezentantul Noble Ventures, dl Michael McNutt, se refera la plata tuturor salariilor restante pana la data de 21 decembrie, dupa cum ne-a declarat presedintele Federatiei Sindicale Metarom, dl Aurel Radi, participant la negocierile din ultimele zile de la sediul APAPS. Indeplinirea acestui angajament va scoate din buzunarele investitorului american nu mai putin de 64 miliarde de lei.
Se vor produce 120.000 tone de otel anual
Productia nu va fi insa reluata imediat dupa revenirea americanilor la conducerea combinatului. Patronul a solicitat o perioada de 45 de zile, care ii este necesara pentru reorganizarea CSR. In consecinta, toti angajatii vor pleca in somaj tehnic de la 1 ianuarie pana pe 31 martie, urmand ca productia sa fie reluata la 1 aprilien cel tarziu. Actionarul majoritar ii va putea rechema la munca pe angajati si anterior expirarii acestui termen, cu conditia ca ei sa fie anuntati cu cel putin sapte zile inainte.
Productia minima pe care o va realiza combinatul de pe malurile Barzavei a fost stabilita la 120.000 tone de otel lichid pe an, dintre care minimum 10.000 de tone in luna aprilie.
Si sindicalistii au fost nevoiti sa faca concesii pentru a putea reincepe lucrul si sa nu mai fie amenintati de inchiderea definitiva a combinatului. Astfel, pana pe 31 decembrie, Noble Ventures va inainta conducerii Sindicatului Vatra o lista a articolelor din contractul colectiv de munca, pe care doreste sa le renegocieze. Totusi, dupa cum a precizat Aurel Radi, prin semnarea acordului social cu sindicatul, Michael McNutt s-a angajat sa respecte prevederile minimale stabilite in contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
O alta prevedere a documentului semnat joi seara la Bucuresti se refera la cei aproximativ 800 de angajati ai combinatului care au fost concediati incepand cu data de 1 octombrie. Acestia vor fi reangajati -ori toti, ori nici unul-, pentru a se evita suspiciunile legate de preferintele conducerii fata de unul sau altul dintre fostii salariati. Referitor la salariatii actuali ai CSR, ei nu vor fi concediati pana in 2004, ci doar unii dintre ei vor fi redistribuiti, in functie de noile tehnologii pe care le va aduce Noble Ventures in combinat. Nici acestia nu vor putea fi redistribuiti oricum – de exemplu, un electrician nu va putea fi trecut pe post de maturator.
Reesalonarea datoriilor si anularea penalitatilor
In ceea ce priveste actul aditional la contractul de privatizare, care urmeaza a fi aprobat de Guvern, el va prevede reesalonarea datoriilor si anularea unor penalitati de intarziere. De asemenea, Executivul va scoate societatea resiteana din situatia actuala, de reorganizare judiciara.
Semnarea acordului social, care pune capat unei situatii ce parea fara iesire, a fost conditionata de retragerea tuturor actiunilor in instanta pe care Sindicatul Vatra si liderul lui, Iancu Muhu, le intentasera impotriva Noble Ventures si a lui Michael McNutt, si invers. In cele din urma, atat Muhu, cat si McNutt au fost de acord sa-si puna semnaturile pe documentele de renuntare la aceste procese.
Proiectul de acord social, care fusese negociat cu o saptamana in urma, a fost supus unui referendum in randul salariatilor CSR. Acestia din urma nu s-au aratat insa extrem de entuziasmati de revenirea americanilor, numarul voturilor pentru nedepasindu-l pe cel al celor impotriva si al abtinerilor, adunate. Cu toate acestea, mintea romanului cea de pe urma a triumfat totusi si s-a evitat lungul drum prin tribunale al unui proces pe care APAPS ar fi urmat sa-l intenteze americanilor pentru rezilierea contractului de privatizarea, din cauza nerespectarii lui. Timp in care din CSR nu ar mai fi ramas decat o amintire.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















