Home Economic-Financiar Noua companie Daewoo Motor are dificultati la obtinerea unei finantari

Noua companie Daewoo Motor are dificultati la obtinerea unei finantari

DISTRIBUIŢI

Societatea mixta creata de grupul american General Motors Corp. impreuna cu bancile creditoare ale constructorului sud-coreean de autovehicule Daewoo Motor intampina deja probleme financiare, in conditiile in care intre creditorii sai au aparut unele divergente cu privire la cele doua miliarde de dolari pe care ar trebui sa le acorde noii companii, transmite Reuters.

Discutiile se vor incheia cel mai probabil in aceasta saptamana, cand creditorii se vor intalni pentru a ajunge la o concluzie in privinta finantarii. -Nu putem acorda credite care sa ne aduca pierderi-, a declarat un reprezentant al Woori Bank, cea mai importanta institutie din cadrul celui de-al doilea mare grup de servicii financiare din Coreea de Sud.

Bancile creditoare au aratat ca se tem ca ar putea inregistra pierderi in urma creditarii noii societati mixte, avand in vedere ca, in baza termenilor acordului incheiat in luna aprilie, respectivele imprumuturi sunt acordate la dobanzi fixe.

Din valoarea totala a finantarii solicitate, creditorii trebuie sa acorde 750 milioane de dolari la o dobanda anuala fixa de sase procente si 1,25 miliarde de dolari la dobanda din piata, situata in prezent in jurul nivelului de 11%.

-Rezultatul discutiilor depinde de propunerea pe care o va face KDB-, a mai spus reprezentantul Woori Bank, referindu-se la cel mai important creditor al Daewoo Motor, banca de stat Korea Development Bank (KDB).

Un alt factor care ingreuneaza semnarea acordului de creditare este faptul ca General Motors nu va garanta imprumuturile solicitate si, in pofida numelui puternic al grupului american, creditorii considera ca aceasta finantare prezinta unele riscuri. -Insasi societatea mixta nu este lipsita de riscuri. Daca o banca are surse solide de venit, de ce s-ar baga intr-un contract ai carui termeni sunt nefavorabili?-, a aratat Hwang Jin-Sang, analist al bancii SG Securities.

Potrivit relatarilor din ultima saptamana din presa sud-coreeana, in disputa dintre creditori exista doua tabere, intr-una aflandu-se KDB, iar de cealalta parte situandu-se bancile Woori, Chohung Bank si Korea Exchange Bank.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.