Acasă Actualitate Rodica Stanoiu da iama in Trifoi, acceptandu-i demisia

Rodica Stanoiu da iama in Trifoi, acceptandu-i demisia

DISTRIBUIȚI

Scandalul in care este implicat secretarul de stat din Ministerul Justitiei, Doru Trifoi, a luat o turnura cel putin bizara. Rodica Stanoiu acceptat, marti seara, cererea de eliberare din functie a lui Doru Trifoi, desi afirma ca cercetarile nu au scos la lumina vinovatia acestuia. La randul sau, secretarul de stat spune ca nu-si doreste eliberarea din functie, cu toate acestea o cere si o obtine, desi, paradoxal, si el se considera nevinovat. De altfel, ciudatenile in acest caz s-au tinut lant inca de la inceput. Acuzat saptamana trecuta de omul de afaceri prahovean Mihai Florin ca a favorizat eliberarea din arest a inculpatilor Mihai Lauruc si Sorin Ovidiu Stanciu, Doru Trifoi este chemat din concediu de catre Rodica Stanoiu pentru a da explicatii. La intoarcere, el sustine insa altceva: -Nu m-a chemat nimeni din concediu, am venit din proprie initiativa-. Nimeni nu mai intelege nimic, insa pe fondul acestor polemici, denuntatorul Mihai Florin este retinut pe Aeroportul Otopeni, sub pretextul ca nu raspunde citatiilor intr-un dosar in care este acuzat de inselaciune. O zi mai tarziu i se elibereaza un mandat de arest pe o perioada de 30 de zile, pentru prejudicierea rafinariei Astra Ploiesti cu 63,5 miliarde de lei. Toata lumea spune insa ca arestarea lui Florin Mihai nu are legatura cu plangerea penala depusa de acesta impotriva lui Doru Trifoi si a altor magistrati si ofiteri din Prahova.

Marti seara, la o ora la care majoritatea ziarelor isi inchisesera editiile, Ministerul Justitiei anunta ca Rodica Stanoiu a acceptat cererea de eliberare din functie a secretarului de stat Doru Trifoi, acuzat in urma cu cateva zile de omul de afaceri prahovean Mihai Florin ca a favorizat eliberarea din arest a inculpatilor Mihai Lauruc si Sorin Ovidiu Stanciu, care l-ar fi prejudiciat cu 28,5 miliarde de lei. In cele ce urmeaza va prezentam filmul acestui scandal, pentru a vedea ca multe lucruri nu prea se leaga. La cateva zile dupa ce il denunta pe Doru Trifoi, Mihai Florin este retinut pe Otopeni si arestat pentru prejudicierea societatii Astra Ploiesti cu 63,5 miliarde de lei. Concomitent, ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, anunta ca l-a chemat din concediu pe Doru Trifoi, pentru a da explicatii in legatura cu acuzatiile care i se aduc. Contactat de reporterii cotidianului nostru, secretarul de stat neaga ca ar fi fost chemat din concediu si spune ca nu are de gand sa ceara eliberarea din functie. Paradoxal, desi sustine ca, in urma verificarilor administrative, afirmatiile privind interventia secretarului de stat Doru Trifoi in eliberarea lui Stanciu si Lauruc nu se confirma, Rodica Stanoiu ii accepta demisia. Ce sa mai intelegi?


Demisionar sau demis?

Intrebat in urma cu cateva zile de catre reporterii cotidianului nostru daca are de gand sa ceara eliberarea din functie, pentru a inlatura orice suspiciune privind implicarea sa in dosarul Lauruc-Stanciu- Giotoiu, secretarul de stat din Ministerul Justitiei, Doru Trifoi, spunea ca nu s-a gandit sa demisioneze, dar ca, in cazul in care premierul Nastase i-o va cere, nu va sta pe ganduri.

In contextul interviului mentionat, Doru Trifoi a mai facut cateva precizari importante, cum ca n-ar fi fost chemat din concediu pentru a da lamuriri, asa cum anuntase ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, si ca a revenit din proprie initiativa. Pe de alta parte, el a demontat toate acuzele omului de afaceri prahovean Mihai Florin, demonstrand ca decizia eliberarii din arest preventiv a lui Sorin Ovidiu Stanciu si Mihai Lauruc a apartinut exclusiv Tribunalului Prahova.

Verificarile administrative atesta varianta lui Trifoi

Ministerul Justitiei spune ca, in urma verificarilor administrative si a discutiilor tete-a-tete care au avut loc intre Doru Trifoi si Rodica Stanoiu, a ajuns la concluzia (Atentie!) ca -afirmatiile privind interventia secretarului de stat in punerea in libertate a inculpatilor nu se confirma-. Ministerul Justitiei demonstreaza mai intai ca decizia de revocare a mandatelor de arestare emise pe numele lui Mihai Lauruc si Stanciu Sorin Ovidiu a fost justa, deoarece -actele si lucrarile dosarului nu releva, in acest moment, existenta unor probe care sa demonstreze ca cei doi inculpati sunt vinovati de faptele pentru care sunt cercetati-. Proba forte este declaratia lui Dan Giotoiu, care in declaratiile sale recunoaste ca a emis cele sapte cecuri fara acoperire fara stiinta lui Stanciu si Lauruc.

Fatala pasiune pentru box

Doru Trifoi a recunoscut, in urma cu cateva zile, ca il cunoaste pe Mihai Lauruc, dar ca singurul lucru pe care il au in comun este pasiunea pentru box.

El a infirmat insa acuzatiile pe care i le aduce omul de afaceri prahovean Mihai Florin, potrivit carora ar fi fost la Ploiesti pentru a favoriza eliberarea lui Stanciu si Lauruc, patronul clubului de box -BC Lauruc-

Reamintim ca directorul general al societatii SPM din Ploiesti, Florin Mihai, a inaintat procurorului general al Romaniei o plangere penala impotriva secretarului de stat Doru Trifoi, in care il acuza de favorizarea infractorului, respectiv a lui Mihai Lauruc, membru al Federatiei Romane de Box. Acesta, alaturi de alte persoane, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, in 25 aprilie, la Ploiesti, pentru un prejudiciu de 28,5 miliarde de lei, in dauna firmei SPM din Ploiesti, prin derularea unor afaceri cu petrol. Cinci zile mai tarziu, Lauruc si Stanciu sunt eliberati.

Dusmanii lui Trifoi

In urma cu cateva zile, Doru Trifoi a declarat, voalat, cotidianului -Curentul- ca are destui dusmani. -Cine imparte dreptatea nu-si face numai prieteni-, spunea acesta, fara sa faca insa alte precizari, cum ar fi domeniile din care provin acestia. Pe de alta parte, nici secretarul de stat nu era usa de biserica, numele sau fiind deseori pomenit in scandalul Sexi Club. Mai multe dansatoare au declarat atunci ca patronul Constantin Constantin le-a obligat sa-l insoteasca pe Doru Trifoi in mai multe escapade amoroase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.