Băncile nu se îngrămădesc să dea drumul robinetului creditelor imobiliare fără avans sau a celor de consum care depăşesc vechile plafoane de îndatorare mai mare. Deşi o mare parte dintre acestea au trimis către banca centrală noile norme de creditare, BNR nu se grăbeşte să dea prea uşor un OK pe care l-ar putea regreta mai tarziu.
Pionieratul în domeniu aparţine Alpha Bank: aceasta va vinde în curand produse noi, cele mai importante modificări vizand reducerea avansului la ipotecare pană la 15% (tot pentru cei cu venituri mari, care prezintă bonitate). Un alt pas important este faptul că, gradul de îndatorare al clienţilor băncii elene pot ajunge şi pană la 55% din venituri (după diminuarea cu cheltuielile familiale specifice, stimate undeva la 750 de ron/lună).
Surse din mediul bancar susţin că pană acum doar o singură bancă a beneficiat de permisiunea de a acorda împrumuturi cu avans zero. Alte cateva au şi ele normele în standardele cerute, dar nu au eliminat în totalitate avansul, prin criteriile interne. BNR are la dispoziţie 30 de zile pentru a analiza documentaţia fiecărui solicitant, perioadă în care poate returna dosarul pentru completare.
Printre cei care au întampinat probleme sunt şi cei de la Volksbank. Aceştia aveau în documentaţia respinsă de BNR, prevederea ca, în anumite situaţii clienţii să obţină împrumuturi pentru locuinţă fără avans.
Gerard Schreiner, preşedintele Volksbank a spus ca refuzul BNR a fost legat de procedurile interne propuse de Volksbank şi nu de nivelul avansului minim sau al gradului maxim de indatorare. Raiffeisen este dispusă să acorde credite fără avans numai în cazul clienţilor fideli, cu statute vechi de bun platnic, şi pentru sume mari (-niciodată pentru o maşină sau garsonieră-, după cum a spus preşedintele băncii, Steven van Groningen). Alte bănci cum ar fi ING Grup Romania consideră că acordarea unor credite fără avans în acest moment nu este oportună.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















