Home Economic-Financiar Ofensivă pentru voturile pensionarilor

Ofensivă pentru voturile pensionarilor

DISTRIBUIŢI

Fiecare vot contează, astfel că pomenile electorale se înmulțesc. După ce ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat devansarea majorării pensiilor prevăzută pentru 1 ianuarie 2009, ministrul muncii, Paul Păcuraru, a declarat că în acest an pensiile foștilor deportați și deținuți politici se vor dubla, iar cele ale veteranilor de război se vor mări de patru ori. Păcuraru a precizat că pe agenda Senatului se află un proiect de lege referitor la majorarea a două categorii de pensii speciale. Ministrul speră ca acesta să fie adoptat repede, astfel încât măsura să intre în vigoare începând cu 1 iulie. Un alt proiect de lege se referă la pensiile invalizilor, orfanilor și ale văduvelor de război.
În ceea ce privește majorea pensiilor în avans, Păcuraru spune că acest lucru este posibil. "Există, în momentul de față, elemente pentru mărirea pensiilor, în sensul că excendentul la bugetul asigurărilor sociale în data de 31 martie se apropie de 83 de milioane de euro", a spus Păcuraru.

Venituri scăzute

Ministrul recunoaște însă că în lunile următoare vor trebui deduse contribuțiile de doi la sută pentru pilonul doi, pentru pensiile administrate privat, astfel că veniturile vor scădea, și a spus că este posibil ca și excedentul să se aplatizeze. Păcuraru a adăugat că din luna decembrie va trebui introdusă și reducerea contribuțiilor pe care le plătesc angajatorii, cu 1,5 procente, conform programului de guvernare. "Cu toate acestea, cred că există elemente care să ne permită să credem că, în ciuda acestor restricții, vom termina anul în excedent, care să ne permită să ne gândim dacă nu cumva putem, ca și în anii trecuți, să venim în avans cu majorarea pensiilor pentru 2009. Avansul poate fi în noiembrie sau decembrie, în funcție de nivelul excendentului", a declarat ministrul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.