Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) poate fi inclus pe lista companiilor de stat pentru care Guvernul va introduce management privat, alături de Hidroelectrica și Compania Națională a Huilei (CNH), a declarat, ieri, ministrul Economiei, Ion Ariton.
El a precizat că lista companiilor de stat cu management privat ar urma să fie stabilită în toamna acestui an.
La începutul lunii iunie, ministrul a declarat că primele companii în care se va încerca noul concept de management privat „este posibil“ să fie Hidroelectrica și Compania Națională a Huilei, noua formă de conducere urmând să fie implementată din toamnă.
El a susținut atunci că detaliile proiectului nu sunt stabilite, putând fi vorba chiar de trei companii pilot pentru implementarea unui management privat.
Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional, Jeffrey Franks, a declarat, în luna mai, că principalele 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firmă independentă de resurse umane, cunoscută pe plan internațional, care să asigure o selecție cât mai bună a personalului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















