Directorul de cercetare al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Hasan Qabazar, susţine că un preţ rezonabil al petrolului, atat pentru ţările producătoare, cat şi pentru consumatori, trebuie să se plaseze în intervalul 60-65 de dolari pe baril, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
Petrolul Brent, de referinţă la Bursa din Londra, a fost cotat, la sfarşitul săptămanii trecute, la 77,64 dolari pe baril, valoarea mai mică cu circa un dolar decat recordul de 78,65 dolari, atins în august 2006. Preţul coşului de petrol de referinţă pentru OPEC s-a plasat la 73,23 de dolari, la 19 iulie.
În opinia oficialului OPEC, creşterea preţurilor este determinată de probleme politice, precum disputa dintre Iran şi statele occcidentale, referitoare la programul nuclear al Teheranului, şi atacurile militanţilor din Nigeria. Un alt factor care susţine cotaţia petrolului este oferta insuficientă de benzină de pe piaţa americană, în urma constrangerilor privind capacitatea de rafinare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















