
În timp ce Banca Națională scade dobânzile ca să ieftinească împrumuturile, unele bănci le scumpesc. Este vorba despre împrumuturile noi în lei. Doar în această lună patru bănci au crescut dobânzile cu până la 2 procente pentru împrumuturile de nevoi personale în lei.
Multe dintre bănci nu vor să scadă costul creditelor, chiar dacă ar avea toate motivele să ieftinească împrumuturile.
Dobânda de referință a ajuns până la minimul istoric de 3,75%, rezervele minime obligatorii au fost reduse și ele, iar indicele Robor, care se ia în calcul la dobânda creditelor în lei este sub 2%. Clienții au însă parte, în unele cazuri, de scumpirea creditelor.
„Vorbim de o creștere de 1-2 puncte procentuale. Băncile s-au axat pe scumpirea creditelor de nevoi personale, fără ipotecă, în lei”, spune Alina Brănescu, analist financiar.
Metoda găsită de bancheri este să crească așa numita marjă fixă care se adaugă dobânzii la care se calculează creditul. Așa se ajunge ca dobânda plătită la creditele de consum în lei să ajungă urce la peste 12%. În unele cazuri dobânda anuală efectivă depășește 20 de procente.
„Ține de modul în care ele percep riscul de credit în acest moment, având în vedere rata de neplată pe care o au aceste bănci, nu își permit să coboare costurile sub anumit nivel”, explică Marius Șerban, analist financiar.
„Ar putea exista și dorința de a face anumite credite inaccesibile pentru o categorie de clienți considerată cu profil de risc crescut”, mai spune Alina Brănescu.
Asta și în condițiile în care 2 din 10 români care au luat un credit nu l-au mai putut plăti la timp. Numărul împrumuturilor restante s-a triplat aproape din 2009 până în prezent.
„Dobânzi mici nu înseamnă automat și acces la creditare. Vor putea avea acces la sume mai importante, vor putea rambursa mai ușor. Nu înseamnă că se califică chiar toată lumea”, afirmă Radu Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















