Directorul general al Societatii Nationale a Petrolului (SNP) PETROM, Ion Popa, a declarat, ieri, ca SNP ar putea recurge la blocarea conturilor rafinariei RAFO Onesti, daca aceasta nu isi achita datoriile. In cazul rafinariei Darmanesti, a fost deja initiata aceasta procedura, insa, deocamdata, actiunea este blocata in instanta. SNP PETROM are de recuperat de la rafinariile RAFO Onesti si Darmanesti peste 3.300 miliarde de lei pentru titeiul livrat. -PETROM a obtinut un titlu executoriu pentru blocarea conturilor rafinariei din Darmanesti, dar ei au contestat decizia instantei judecatoresti si am ajuns cu procesul la Curtea Suprema de Justitie. Vom demara si in cazul RAFO procedurile de blocare a conturilor prin obtinerea in instanta a unui titlu executoriu, in cazul in care nu ne platesc datoriile-, a adaugat Popa.
PETROM a sistat livrarea de titei catre rafinaria din Darmanesti inca de anul trecut, datoriile acesteia fata de SNP cifrandu-se, in prezent, la 1.685 miliarde de lei. PETROM are de incasat de la RAFO aproximativ 1.700 miliarde de lei.
In ceea ce priveste RAFO, Popa a spus ca rafinaria profita de faptul ca SNP nu poate livra titeiul extras din Moldova decat in instalatiile acesteia. -PETROM va investi in scurt timp in constructia unei rampe feroviare de incarcare a titeiului, ca sa il preluam din zona si sa il transportam la rafinariile noastre-, a mai spus Popa. Rafinariile RAFO din Onesti si cea din Darmanesti se afla in componenta grupului Imperial Oil din Bacau. PETROM a sistat livrarile de titei si catre rafinaria Astra Ploiesti, tot din cauza datoriilor de peste 500 miliarde de lei. Rafinaria apartine omului de afaceri Ioan Niculae.
Pretul scazut al carburantilor a adus pierderi sectoarelor de distributie si rafinare
Potrivit lui Ion Popa, SNP PETROM a incheiat anul 2001 cu un profit brut de peste 4.800 miliarde de lei, cu toate ca sectorul de rafinare a inregistrat pierderi de peste 5.500 miliarde de lei, iar sectorul de distributie a pirdut 385 miliarde de lei. Directorul general al PETROM spune ca aceste pierderi au fost compensate prin profitul de 11.000 miliarde de lei realizat in sectorul de explorare. Pierderile societatii in cele doua sectoare sunt explicate prin preturile scazute ale carburantilor la pompa. Tot un rezultat negativ a fost obtinut de SNP in anul 2001 si in ceea ce priveste soldul balantei import export, care arata pierderi de 11 milioane de dolari. Pe plan international, SNP a inregistrat o intarziere la lucrarile din Kazahstan din cauza legslatiei tarii respective, care prevede obligativitatea folosirii fortei de munca autohtone, iar in Republica Moldova, activitatea companiei a fost influentata de evolutiile politice. Insa, in curand, PETROM va demara lucrarile pentru construirea unui depozit de produse petroliere in Republica Moldova. Investitia se va ridica la 15 milioane de dolari. La ora actuala, rezervele internationale certe de titei ale SNP se ridica la 15,5 milioane de tone.
Adunarea Generala Actionarilor (AGA) PETROM a aprobat, ieri, acordarea de dividende in valoare de 1.327 miliarde de lei, ceea ce inseamna un dividend brut de 35 de lei/actiune. Pentru prima data, SNP PETROM si-a raportat rezultatele financiare in functie de standardele internationale de contabilitate, ceea ce a condus la o scadere a profitului brut al societatii cu peste 800 miliarde de lei. Astfel, daca potrivit standardelor romanesti de contabilitate, PETROM a obtinut, in anul 2001, venituri totale, de 82.429 miliarde de lei, dupa standardele IAS (International Accounting Standards), veniturile au fost de 62.566 miliarde de lei. Emisiunea de eurobonduri lansata anul trecut a adus SNP 125 milioane de dolari, fata de 200 milioane de dolari, cat se estimase. Directorul general al SNP, Ion Popa, care, incepand de ieri detine si functia de presedinte interimar al Consiliului de Administratie, a explicat ca roadshow-ul (campania de prezentare a emisiunii de obligatiuni) a fost finalizata la sapte minute dupa primul atentat asupra cladirilor World Trade Center din New York, iar operatorii de pe pietele internationale au devenit reticenti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















