Premierul Victor Ponta a declarat că preferă să fie prudent în a avansa posibilitatea unei majorări salariale pentru bugetari anul viitor, amintind că Executivul se află încă în proces de restituire a sumelor din salarii tăiate în urmă cu doi ani.
Întrebat la Antena 3 dacă intenționează ca în bugetul pe anul viitor să fie prevăzute și creșteri salariale, premierul a răspuns că preferă să fie prudent din acest punct de vedere.
"Cu salariile în 2013, atât timp cât am reușit restituirea a ceea ce s-a tăiat în 2010, aș fi mai degrabă prudent să vorbesc de creșteri salariale", a spus Ponta.
Situația nu stă roz nici la capitolul investiții străine.
Volumul investițiilor străine directe se va cifra anul acesta la un nivel mai mic sau egal cu cel consemnat anul trecut, de 1,9 miliarde euro, proiecțiile pentru anul viitor fiind însă mai optimiste având în vedere investițiile preconizate în sectorul energetic, a anunțat Ponta.
"Situația e rea, nu e roză, e foarte rea. Nivelul pentru acest an va fi mai mic sau undeva egal cu 2011, ceea ce e foarte puțin", a spus Ponta.
El a amintit că reprezentanții mediului de afaceri solicită stabilitate politică și legislativă și a precizat că este mai optimist pentru anul viitor, în condițiile în care OMV și Exxon vor investi sigur un miliard euro în sectorul energetic, la care se vor adăuga investiții din partea companiilor Samsung, Pirelli, Ford.
Anul trecut, investițiile străine directe în România au scăzut cu 13,6% față de nivelul din 2010, la 1,917 miliarde euro, ajungând astfel la minimul ultimilor nouă ani.
În vara acestui an, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, declara că investițiile vor rămâne în continuare marea problemă a creșterii economice, în condițiile scăderii apetitului străinilor, a unei burse limitate și a unei structuri economice în care stimularea consumului duce doar la majorarea importurilor.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















