Desi analistii financiari asteptau schimbari, activele si profitul principalelor banci din Romania, la sase luni, nu au oferit surprize. Dominatia BCR ramane autoritara, perla detinand un sfert din activele bancare romanesti. De mentionat: primele trei institutii financiare din top – BCR, BRD si Raiffeisen Bank – cumuleaza aproape jumatate din total si respectiv o cincime din PIB-ul estimat pentru 2006.
Eternul trio
Potrivit datelor oferite de banca centrala, BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank se mentin lideri ai sistemului bancar romanesc, dupa criteriul active detinute la mijlocul anului.
Astfel, la sfarsitul primului semestru, BCR detinea active totale in valoare de 36,88 miliarde de lei, in crestere cu 3,9 miliarde de lei, ceea ce reprezinta ceva mai mult de un sfert din totalul sistemului bancar romanesc.
Locul doi revine BRD Societe Generale cu active de 22,3 miliarde de lei, in crestere cu 3,07 miliarde de lei. Raportat la total sistem bancar, activele BRD, in urcare cu 0,47%, reprezinta 15,48% din sistemul bancar romanesc. Locul al treilea este ocupat in continuare de Raiffeisen, cu active de 11,39 miliarde de lei, in pierdere de turatie.
Prapastie adanca
Restul plutonului abia daca se zareste, desi a facut eforturi si investitii uriase, ING Bank ramane pe locul patru, cu o valoare totala a activelor de 8,03 miliarde de lei. Banca Transilvania a urcat trei pozitii in clasament si detine locul cinci cu active de 6,25 miliarde de lei. Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a urcat un loc, ajungand pe pozitia a sasea in clasament, cu active de 6,07 miliarde de lei. Vine din urma si o taloneaza indeaproape Alpha Bank, cu cifre comparabile atat ca active, cat si la nivel de cote de piata detinute.
Pentru pozitiile 8-10 e imbulzeala mare: Bancpost apropie sase miliarde la active, HVB are si ea 5,87 miliarde de lei, iar ABN Amro cu 4,95 miliarde de lei. Atat HVB, cat si Bancpost au avut o perioada tulbure, fiind in reorganizare. Prima care a iesit din tunel este Bancpost, dar dupa finalizarea fuziunilor si viitorul HVB suna bine.
Mai ales ca pe locul 11 este Banca Ion Ţiriac, ce se va integra total in HVB, cu 2,35% din piata. Pe pozitia a 12-a se afla Banca Romaneasca, membra a grupului National Bank of Greece, care si-a majorat activele cu peste 660 milioane de lei pana la 2,92 miliarde de lei. Iar NBG se lupta pentru pachetul majoritar de la CEC! Citibank Romania ocupa locul 13, cu active ce au urcat pana la 2,71 miliarde de lei.
Imbulzeala la mijloc
O alta parte a triadei HVB – Ţiriac – Unicredit, partea italiana, este pe locul 14. Activele UniCredit au crescut cu aproape un sfert, pana la 2,52 miliarde de lei. Tureaza motoarele si Volksbank Romania, cu active de 2,51 miliarde de lei, in crestere procentuala de 34,52%.
Eximbank a scazut insa simtitor la capitolul cota de piata, desi activele sale au crescut pana la 2,08 miliarde de lei. Urmeaza in top Finansbank, ale carei active au crescut frumos cu 34,96%, ajungand la 1,73 miliarde de lei. Vine din urma o alta finalista la privatizarea CEC, OTP Bank, cu o crestere fulminanta la nivel de active, plusul de 72,78% fiind de la sine graitor. Totalul acestora a ajuns deja la 1,39 miliarde de lei, banca reusind sa ajunga pe locul 18 in clasament. Totusi pana la tinta de 10% cota de piata e cale lunga inca, iar conditia obligatorie de reusita ar fi preluarea CEC.
Pe locul 19 din punct de vedere al activelor se plaseaza Banca Italo-Romena cu 1,38 miliarde de lei, iar pe 20, Piraeus Bank cu 1,19 miliarde de lei. Banca Comerciala Carpatica are si ea active de 1,17 miliarde de lei. Urmeaza Romexterra Bank cu un total de 1,09 miliarde de lei, Sanpaolo IMI Bank Romania cu 885 milioane de lei si ProCredit Bank cu 630,4 milioane de lei. Sucursala din Romania a bancii germano-olandeze, Garanti Bank International, detinea, la jumatatea anului, active de 613 milioane de lei iar sucursala Anglo Romanian Bank, 577,8 milioane de lei.
Sector de nisa
Egnatia Bank, cu active de 486,1 milioane de lei, a urcat pe locul 27, sarind peste Eurom Bank – 449,7 milioane de lei si Emporiki Bank Romania – 402,2 milioane de lei. Activele Libra Bank au ajuns la 392,6 milioane de lei, iar CR Firenze Romania, care a preluat Banca Daewoo, pluseaza la 291,9 milioane de lei, la jumatatea acestui an. Mindbank – ramane in urma cu doar 284,6 milioane de lei, fiind urmata de Romanian International Bank – 248 milioane de lei si Blom Bank Egypt – 221,2 milioane de lei. Raiffeisen Banca pentru Locuinte creste la 214 milioane de lei, HVB Banca pentru Locuinte, coboara cu 5,63% din active, Porsche Bank Romania are 150,5 milioane de lei, iar Banca di Roma din Italia se prabuseste la 142,4 milioane de lei active. Ultimul loc revine bancii rusesti Nova Bank, cu active de 29 milioane de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















