
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) estimează pentru acest an o creștere cu 20% a producției totale de legume ecologice, de la un nivel de 1.370 de tone în 2010, în condițiile în care suprafețele cultivate vor crește cu circa 17%.
MADR estimează pentru anul 2011 o suprafață de aproximativ 820 hectare cultivate ecologic și o producție cu 20% mai mare față de cea din anul 2010. Din datele preliminare ale ministerului, suprafața totală cultivată cu legume în sistem ecologic în anul 2010 a fost de aproximativ 700 hectare, iar producția totală estimată cu legume ecologice (cultivate în cåmp și în spații protejate) a fost de aproximativ 1.370 tone.
În 2010, producția totală de legume ecologice s-a dublat față de cea înregistrată în anul 2009, datorită creșterii suprafețelor cultivate cu legume ecologice.
Din datele statistice ale Ministerului Agriculturii, pe piața romånească s-au comercializat în 2009 aproximativ 160 tone de legume certificate ecologic provenite din țări membre UE, iar în anul 2010 s-au comercializat aproximativ 310 tone. Pentru anii 2009 și 2010 nu au fost raportate exporturi la legumele ecologice certificate, susțin reprezentanții ministerului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















