Situația economică actuală din România face inevitabilă o creștere a fiscalității, indiferent de ce guvern va veni la putere, pentru că este necesară o restabilire a echilibrului macroeconomic, avertizează analiștii economici.
"După toată această campanie, nu-și va permite cineva să nu crească salariile promise și-atunci va trebui să majoreze veniturile. Pe termen scurt, cel mai probabil așa se va face, prin majorare de impozite", a declarat, ieri, Lucian Anghel, vicepreședinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, într-o conferință organizată de asociație.
Majoritatea analiștilor apreciază că nivelul cheltuielilor angajate prin promisiunile tuturor partidelor aflate în campanie electorală excede cu mult posibilitățile bugetare, iar suplimentarea veniturilor pe termen scurt nu este posibilă decât prin creșterea taxelor.
Cei mai mulți dintre analiști optează pentru o creștere a taxei pe valoarea adăugată, întrucât are un impact mai rapid asupra încasărilor bugetare și este văzută mai acceptabil din punct de vedere social.
"Populația susține cota unică de impozitare, indiferent dacă a câștigat sau nu prin aplicarea ei, pentru că există o neîncredere funciară în guvern și în capacitatea lui de a cheltui bine banii. S-ar putea lua decizia unei creșteri a TVA și a accizelor, în mod diferențiat, fără produsele de bază, pentru a fi acceptabil social", a declarat Florin Ilie, director de piețe de capital la ING România. Radu Crăciun, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, consideră că, deși va avea un efect negativ asupra inflației pe termen scurt, creșterea TVA va compensa printr-o diminuare a consumului intern, aflat încă la ritmuri înalte de creștere.
Economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, mizează pe o majorare a cotei unice și pe revenirea la impozitarea diferențiată a veniturilor, dar nu exclude și o combinație între modificarea taxelor directe și a celor indirecte.
Analiștii susțin că, în aceste momente de criză, noul guvern ar trebui instalat cât mai repede și solicită introducerea în dezbaterea publică și electorală a problemei impozitelor pentru anul viitor.
"Nu ne dorim o creștere a taxelor, dar va fi necesar și foarte puțin se discută pe cifre. Va trebui ca dezbaterea privind impozitarea să înceapă înainte de sfârșitul campaniei electorale", a afirmat și Lucian Anghel.
Florian Libocor, economist șef la BRD, consideră că, pe nivelul de colectare, la venituri pot fi făcute mult mai multe, dacă se dorește acest lucru. El a citat datele statistice din 2006, care arătau că în România economia subterană reprezintă 45% din PIB (25% din PIB statistici oficiale – INS).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















