Banc Post are parte, de mai bine de un an, de un razboi putin mai altfel. Doua sindicate isi disputa suprematia in ceea ce priveste apararea intereselor salariatilor institutiei bancare. Cativa angajati ai sucursalei din Slobozia au pus bazele unui sindicat la inceputul anului trecut, justificandu-si decizia prin faptul ca directorul lor incepuse sa remunereze angajatii preferential. -Deciziile prin care 40 de lucratori au fost pensionati fortat, dar si renuntarea la serviciile personalului de protectie au facut ca numarul adeziunilor la sindicat sa creasca-, afirma surse din cadrul sindicatului. Desi intre timp organizatia obtinuse in justitie aprobarile pentru a deveni una nationala, conducerea Banc Post nu a recunoscut-o nici pana in ziua de azi. Mai mult presedintele sindicatului, Elena Olaru, a fost demisa din functia pe care o ocupa in cadrul bancii.
In pofida faptului ca justitia a recunoscut activitatea -miscarii rebele-, Sindicatul Salariatilor din Banc Post este in continuare tinut departe de deciziile bancii privitoare la soarta angajatilor, sustin aceleasi surse. Pe langa acestea, presedintele federatiei la care sindicatul s-a afiliat a dezertat, devenind intre timp fondator al altui sindicat, tot al Banc Post, care a si avut onoarea de a-si instala -cartierul general- in sediul central al bancii.
In luna mai a anului trecut, presedintele Bancpost, Elena Petculescu, isi instiinta printr-o circulara toti directorii din tara ca banca va externaliza activitatile de paza si protectie, urmand sa fie pazita de trei firme private si ca tot personalul care asigurase pana in acel moment acest lucru urma sa fie absorbit de noii -ingeri pazitori-. Multi dintre paznici s-au aratat insa afectati de transferul hotarat la Bucuresti. De exemplu,Vasile Ionescu, salariat al sucursalei din Pucioasa, isi argumenta razvratirea directorului Banc Post Dambovita. Salariatul se plangea de diminuarea salariului cu 50%, de neincasarea sporului de vechime, dar si de inexistenta asigurarii in cazul unui jaf criminal.
Sindicatul Salariatilor din Bancpost Ialomita a inceput anul trecut sa stranga adeziuni din toate sucursalele bancii si a cerut apoi modificarea statutului. Astfel, la inceputul lui 2001, sindicatul capata caracter national. Si, totodata, presedintele lui, Elena Olaru, -reuseste- sa obtina reducerea salariului si schimbarea din functia de sef serviciu contabilitate. Conducerea Banc Post nu a recunoscut insa reprezentativitatea sindicatului pentru ca acesta sa fi putut participa la discutiile care se purtau la nivel central despre soarta angajatilor. Ca sa nu mai aiba surprize, SSB se afiliaza la Federatia Sindicatelor Democratice din Finante, afiliata, la randul ei, la CSDR, -miscare- de altfel semnata de presedintele federatieim Laurentiu Ionita.
Lant de procese in justitie
Atacurile dinspre Bucuresti au continuat, conducerea bancii invocand nereprezentativitatea gruparii sindicale. Problema a ajuns iarasi in justitie, unde, prin sentinta din ianuarie a.c., se hotaraste ca SSB are dreptul de a participa la negocierea contractului colectiv de munca. Se apeleaza si la justitia Capitalei unde, in luna mai a.c., Judecatoria sectorului 5 hotaraste caracterul de reprezentativitate al sindicatului. Intre timp, s-a rezolvat in justitie si demiterea din functie a sefei sindicatului, Elena Olaru. Tribunalul Ialomita a dispus in luna mai reincadrarea ei in functia pe care o ocupase. Desi au trecut luni bune de atunci, decizia inca nu a fost pusa in aplicare.
Coincidenta sau nu, la sfarsitul lunii iulie, un nou sindicat, numit Sindicatul Banc Post, apare pe scena. Conducerea bancii i-a imbratisat de la bun inceput dezideratele si i-a oferit spatiu pentru birouri chiar in sediul central al institutiei. Totul a culminat cu aparitia pe lista fondatorilor noului sindicat a presedintelui Federatiei Sindicatelor Democratice din Finante, Ionita Laurentiu. Chiar el incurajase ideile sindicale ialomitene si sustinuse cu tarie membrii SSB. In prezent, actiunile in justitie stagneaza, insa vanatoarea dintre cele doua sindicate continua.
Contactat telefonic, directorul de comunicare al Banc Post, Hermina Apostol, ne-a declarat ca banca nu considera reprezentativ sindicatul din Slobozia, pentru ca sefia acestuia nu s-a conformat solicitarii patronatului de a vedea o lista cu membrii sindicalisti. -Din 518 membri care spun ca-i au, 400 si ceva sunt fosti paznici, care nu mai sunt angajati Banc Post. Apoi, dna de la confederatie (n.r. – Elena Neagu, vicepresedinte CSDR) a vrut sa atraga niste oameni care sa cotizeze pentru ca se considera ca salariatii dintr-o banca au bani-, a mai precizat Hermina Apostol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















