
După ce s-au împrumutat cu fonduri de la BEI și au promis o campanie fară precedent de anvelopare „gratuită” a blocurilor, primăriile din Capitală au început să împartă tabele pentru a trece reabilitarea termică pe fonduri europene și contribuții din partea proprietarilor. În sectorul 2, primăria deja cheamă reprezentanții asociațiilor de proprietari și sub amenințarea că „vă scoatem din programul de reabilitare” împarte tabele. Acestea, în termen de trei zile, trebuiesc completate, sub sancțiuni din Codul Penal, cu veniturile medii nete ale membriilor de familie din imobile. Mai mult, declarațiile date vor trebui să fie însoțite în termen de 30 de zile de adeverințe de venit, fișe fiscale, dovezi pentru pensii de urmași, subvenții sau alocații cuprinse în declarația fiscală. După cum reiese din înștiințarea semnată de primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, graba și birocrația sunt justificate prin „obținerea unei finanțări prin Programul Operațional Regional 2007-2013-Sprijinirea investițiilor în eficiență energetică a blocurilor de locuințe. Conform cerințelor prevăzute în Ghidul Solicitantului emis de MDRT, în care se precizează condițiile de acordare a finanțării, pentru obținerea finanțării se solicită prezentarea unui table cu numele proprietarilor și venitul mediu net pe familie. Venitul mediu net este egal cu suma veniturilor membrilor de familie împărțită la numărul de membrii ai familiei. Va rugăm să trimiteți această situație în termen de maxim trei zile”.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Rurale și Turismului (MDRT), vor fi incluse în programul de creștere a eficienței energetice blocurilor construite în perioada 1950-1990 din municipiile reședință de județ iar bugetul alocat este de 304 milioane de euro. Fondul European de Dezvoltare Regională va aloca pentru acest program 150 de milioane de euro urmând ca restul banilor să vină de a bugetul de stat și contribuții din partea primăriilor și asociațiilor de proprietari. Contribuția asociațiilor de propreiatari va fi cuprinsă între 10% și 30% din costul lucrărilor și va fi calculată în funcție de venitul net lunar pe membru de familie echivalat în euro. Schema de finanțare prevede o contribuție de 10 % a asociației de proprietari în cazul în care mai mult de jumătate dintre familii au un venit net lunar pe membru de familia de sub 150 de euro. Pentru proprietarii cu venituri medii nete pe membru de familie de sub 350 de euro contribuția la reabilitarea termică va fi de 20 la sută iar pentru cei cu venituri nete lunare pe membru de familie de sub 500 de euro aceasta va fi de 30 la sută. La rândul lor, primăriile , în funcție de veniturile beneficiarilor, vor contribui cu procente cuprinse între 10 și 30 %. Vor asigura de la bugetul local 10% pentru familiile cu venituri de sub 500 de euro pe membru, 20% pentru cei cu venituri echivalate sub 350 de euro și 30% în cazul familiilor sărace care înregistrează venituri nete sub 150 de euro pe membru de familie.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















