Românii care vor transmite Fiscului informații privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilități, așa cum se întâmplă și în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislația "denunțătorului" din Suedia, unde va pleca peste 2 săptămâni.
"Acolo (în Suedia) oamenii primesc la poștă scrisori în care sunt informați că au plătit un impozit X, dar li se trimite și dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii știu cel mai bine situația vecinilor și pentru cei care transmit informații corecte despre aceștia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă și mai plătesc doar diferența", a explicat Voinea.
Mai sunt și alte exemple. Fiscul din Statele Unite, are un program pentru denunțători prin care aceștia pot câștiga o recompensă de până la 30% din veniturile recuperate de stat datorită informațiilor astfel obținute.
Recent, un fost bancher de la divizia americană a băncii elvețiene UBS a primit o recompensă de 104 milioane de dolari pentru că a divulgat "ingineriile" prin care grupul financiar ajuta clienți bogați din SUA să-și mascheze veniturile pentru a plăti taxe cât mai mici. Informațiile oferite de Bradley C. Birkenfeld au ajutat la recuperarea unor taxe neplătite de 5 miliarde de dolari, precum și să ajungă la o înțelegere cu UBS prin care banca a acceptat plata a 780 milioane de dolari și cedarea informațiilor privind conturile a 4.500 de clienți americani pentru închiderea investigației.
?ê?£i în Germania autoritățile fiscale au cumpărat de la angajați ai băncilor elvețiene, baze de date cu informații despre clienții germani bogați care își ascund averea în conturi off-shore. Cel mai recent, în acest an, un informator al Fiscului german a fost recompensat cu 3,5 milioane euro în schimbul unui CD cu astfel de informații.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















